Jumătate din banii acumulaţi în Fondul rutier vor fi repartizaţi în bugetele locale

Jumătate din banii acumulaţi în Fondul rutier vor fi repartizaţi în bugetele locale

FOTO Adevărul

Jumătate din banii acumulaţi din taxa rutieră vor fi repartizaţi către bugetele autorităţilor publice locale. Repartizarea se va face în funcţie de numărul de locuitori, iar banii vor fi utilizaţi pentru reabilitarea şi construcţia drumurilor în localităţile rurale.

Noul mecanism de alocare a mijloacelor Fondului rutier se conţine într-un proiect de lege votat în lectură finală de Parlament, transmite IPN.
 
Ministerul Transporturilor si Infrastructurii Drumurilor, care este autorul proiectului, menţionează că mecanismul este unic, eficient şi presupune o repartizare clară şi transparentă a Fondului rutier, cu excluderea criteriilor politice.
 
Potrivit MTID, chiar din acest an, către consiliile raionale vor fi repartizate 385,9 milioane de lei – aproximativ 115 mii lei la o mie de locuitori. Aceste mijloace financiare vor fi gestionate de către autorităţile locale în scopul plăţii studiilor de fezabilitate, pentru proiectarea drumurilor locale, pentru lucrări de întreţinere de iarnă şi alte lucrări de întreţinere curentă a drumurilor locale.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: