Grant de peste 600.000 de dolari, oferit de Japonia Republicii Moldova

Grant de peste 600.000 de dolari, oferit de Japonia Republicii Moldova

Un grant în valoare de 603 mii de dolari este oferit de Japonia Republicii Moldova pentru şapte proiecte de modernizare a mai multor instituţii cu menire socială, a comunicat pe pagina sa de Facebook ambasadorul moldovean în Japonia, Vasile Bumacov, transmite IPN.

„Am avut o întrevedere cu Hiroaki Ichiba, director-adjunct principal al Direcţiei III pentru planificarea asistenţei pe ţară, Biroul cooperare internaţională al MAE al Japoniei. Subiectul principal al discuţiilor a fost acordarea Republicii Moldova a unei asistenţe nerambursabile, sub formă de grant, în valoare totală de 603,583 mii de dolari, în cadrul programului Grant assistance for Grassroots (GGP)”, informează ambasadorul Bumacov.
 
Potrivit diplomatului, aceste fonduri vor fi alocate pentru a finanţa şapte proiecte de modernizare a spitalelor din Hânceşti, Ialoveni, Râşcani, Sângerei, Leova, a şcolii nr. 12 din oraşul Bălţi, precum şi a Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: