Spus simplu, în aceste momente Republica Moldova nu mai are bani. Un stat construit pe un mecanism economic fundamental şubred şi dependent de partenerii mai înstăriţi, dintotdeauna Republica Moldova a importat mai mult decât a exportat. Altfel spus: Republica Moldova consumă mai mult decât produce. Balanţa comercială a ţării a fost dintotdeauna dezechilibrată: mărfurile vândute în exterior au adus la Chişinău mai puţini dolari decât cei cheltuiţi pentru a asigura necesităţile locuitorilor. Diferenţa a fost acoperită cu banii trimişi de cei plecaţi la muncă în Federaţia Rusă şi Uniunea Europeană.
 
Însă de la izbucnirea războiului din Ucraina, banii veniţi din Rusia au fost din ce în ce mai puţini. Prăbuşirea rublei ruseşti – cauzată de acelaşi război din Ucraina – a făcut ca banii veniţi din Rusia să se înjumătăţească. Însă cheltuielile au rămas aceleaşi. Rezultatul care se simte din ce în ce mai acut la Chişinău este reprezentat de o cerere de valută mult mai mare decât oferta, ceea ce înseamnă că leul moldovenesc îşi pierde valoarea de la o zi la alta.
 
Cu o Bancă Naţională lipsită de mijloace şi resurse eficiente pentru a corecta acest dezechilibru, cu un sistem bancar ciuruit de scandaluri şi bănci care au nevoie de permanente injecţii de capital guvernamental nu prea există perspective ca leul moldovenesc să îşi revină prea curând.
 
În spaţiul public mai circulă încă mitul şi speranţa neăntemeiată că Rusia va ajuta Republica Moldova. Igor Dodon şi-a întemeiat campania electorală pe aceste mituri. Şi-a făcut o fotografie stând la masă cu Putin şi a declarat că va uşura regimul muncitorilor sezonieri plecaţi din Republica Moldova în Rusia. Practic însă moldovenii au fost în continuare alungaţi de autorităţile ruse. O teleconferinţă desfăşurată la sfârşitul săptămânii trecute cu autorităţile ruse a arătat că Igor Dodon doar şi-a făcut campanie electorală speculând speranţele unor necăjiţi: la Moscova se aplică legea în vigoare, iar promisiunile lui Dodon făcute la Chişinău nu au nici cea mai mică valoare.
 
Ştirile de la Tiraspol şi Moscova arată că Rusia nu mai are bani să întreţină enclava separatistă transnistreană. Regimul de la Tiraspol anunţă săptămânal noi reduceri de cheltuieli şi face calcule de câţi bani ar avea nevoie ca să supravieţuiască. Însă Moscova are cheltuieli mult mai mari acum şi mai presus de toate bugetul Federaţiei Ruse aproape că a fost înjumătăţit de scăderea preţului petrolului pe pieţele internaţionale. Cine plăteşte milioanele de cartuşe şi miile de proiectile de artilerie lansate în Doneţk şi Lugansk, tonele de combustibil şi hrana miilor de separatişti implicaţi în conflict?
 
Nu există nici un semn că Moscova va renunţa la embargourile impuse produselor din Republica Moldova şi în ciuda promisiunilor lui Dmitri Rogozin este foarte greu de crezut că vor ajunge bani ruseşti în Transnistria – cu atât mai puţin în Republica Moldova.
 
În aceste condiţii, singura sursă de finanţare a deficitului comercial al Chişinăului rămân instituţiile financiare din Occident. Însă la Chişinău nimeni nu pare să se grăbească să instaleze un guvern care să poată avea o relaţie stabilă şi coerentă cu Uniunea Europeană. Partizanii orientării Chişinăului către răsărit vor să îşi vândă scump viziunea geopolitică şi fac tot posibilul să condiţioneze singura sursă de finanţare. Nu aş vrea să cred că există oameni în clasa politică de la Chişinău gata să împingă ţara într-un faliment doar pentru a nu accepta apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană.