AIPA a trecut în contul producătorilor agricoli 120 de milioane de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
lei moldovenesti noi.md

Circa 120 de milioane de lei, pentru un număr de 1.017 de dosare, au fost trecute în contul producătorilor agricoli solicitanţi de subvenţii, pe parcursul primului semestru al anului curent, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Agenţiei de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură (AIPA), producătorii agricoli au cerut subvenţii pentru procurarea tehnicii şi utilajului agricol convenţional, respectiv construcţia caselor de ambalare, frigidere de păstrare a fructelor, strugurilor şi legumelor. Cele mai active la depunerea dosarelor sunt raioanele Cahul şi Edineţ.

AIPA menţionează că va acorda sprijinul necesar acelor producătorii agricoli, interesaţi de a contribui la dezvoltarea sectorului agricol, prin crearea unor produse calitative, şi va susţine tinerii şi femeile fermieri ce doresc să-şi iniţieze afaceri noi în domeniul dat.

În acest sens, din 1 iulie curent, AIPA a început campania de recepţionare a dosarelor de acordare a subvenţiilor în avans, oferite tinerilor şi femeilor fermieri. Statul va oferi o contribuţie de 65% din valoarea totală a proiectului propus, iar alte 35% va constitui contribuţia proprie. Vor fi acceptate doar proiectele cu valoare totală ce nu vor depăşi un milion de lei.

Valoarea totală a Fondului Naţional de Dezvoltare a Agriculturii şi Mediului Rural (FNDAMR) pentru anul 2018, constituie 900 milioane de lei, dintre care suma disponibilă pentru anul curent, aferent subvenţiilor în avans este de 45 milioane de lei.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite