VIDEO Ajutorul umanitar oferit de România a ajuns la Chişinău. Premierul Chicu, huiduit de un grup de unionişti. Dodon nu a participat la eveniment

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ajutor umanitar oferit de Romania pentru R Moldova

Cele 20 de camioane cu ajutor umanitar oferit de România pentru Republica Moldova, în contextul luptei împotriva COVID-19, au ajuns la Chişinău, în după-amiaza zilei de joi, 7 mai. Guvernul de la Chişinău nu a acceptat ca prezentarea ajutorului umanitar să se desfăşoare în centrul Capitalei, în Piaţa Marii Adunări Naţionale, aşa cum au cerut sute de cetăţeni, printr-o petiţie online, dar şi mai mulţi politicieni.

Din acest motiv, zeci de cetăţeni care au venit să participe la ceremonia de prezentare a ajutorului umanitar, care a avut loc în sectorul Telecentru, la intrarea în oraş, l-au huiduiut pe premierul Ion Chicu şi au scandat „ruşine”, odată ce şeful Guvernului şi-a făcut apariţia.

„Mulţumim pentru acest ajutor frăţesc, apreciem generiozitatea fraţilor noştri”, a declarat Ion Chicu. Încercând să accentueze importanţa evenimentului, premierul a subliniat că R. Moldova a primit mai multe ajutoare umanitare din partea altor ţări, însă dânsul pentru prima dată participă la evenimente de prezentare a donaţiilor.

Chicu i-a numit „fraţi” pe cetăţenii României şi a afirmat că „Prutul nu poate despărţi oamenii buni”. El a mai spus că acest eveniment este un prilej pentru a consolida în continuare relaţiile moldo-române.

De menţionat că zeci de cetăţeni ai R. Moldova au întâmpinat camioanele române încă din Vama Leuşeni, dar şi pe traseul Leuşeni-Chişinău.

Ajutor umanitar oferit de Romania pentru R Moldova

Preşedintele Igor Dodon nu a fost prezent la eveniment. Acesta a preferat să plece într-o vizită de lucru în autonomia găgăuză pentru a se „familiariza cu situaţia social-economică, dar şi epidemiologică din regiune”.Amintim că peste 900 de cetăţeni ai Republicii Moldova, printre care şi deputaţii Inga Grigoriu, Alexandru Slusari şi Liviu Vovc, au semnat o petiţie online miercuri, 6 mai, prin care au cerut ca ajutorul umanitar oferit de România pentru Republica Moldova, valoarea căruia este de circa 16 milioane de lei româneşti, să fie prezentat în Piaţa Marii Adunări Naţionale.

20 de camioane cu ajutor umanitar oferite de România pentru Republica Moldova, în contextul luptei împotriva COVID-19, au pornit miercuri, 6 mai, din Piaţa Victoriei spre Chişinău. Premierul român, Ludovic Orban, a declarat că această donaţie reprezintă „un act de solidaritate şi de fraternitate”. Camioanele, care aparţin Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi Armatei române.

„Sper să nu încerce unii să exploateze politic acest gest. Acest gest este făcut pentru fraţii noştri de peste Prut, indiferent că sunt români sau au altă apartenenţă etnic. Este un ajutor important, într-un moment greu în care sistemul de sănătate din R.Moldova se confruntă cu mari probleme, cu mari lipsuri şi sperăm ca prin această donaţie să contribuim la lupta anti-COVID din Basarabia”, a spus premierul Orban.

În total, ajutorul umanitar al României este evaluat la 3.5 milioane de euro.

Amintim că o echipă formată din 52 de persoane, dintre care 41 de medici şi asistenţi medicali din cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului Sănătăţii al României au ajuns joi, 30 aprilie, la Chişinău, unde vor petrece 15 zile pentru a ajuta personalul medical din R. Moldova la tratarea pacienţilor infectaţi cu COVID-19. 

Citeşte şi:

Dodon, despre ajutorul umanitar oferit de România: Noi am mai primit ajutoare, dar acesta este cel mai consistent

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite