Un restaurant din parcul „La izvor”, demolat forţat de autorităţi. Ion Ceban: „Ocupa neautorizat terenul municipal”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
x

Un restaurant din parcul „La izvor”, din Chişinău, a fost demolat forţat joi, 13 august, pe motiv că îşi desfăşura activitatea ilegal. Primarul Ion Ceban a anunţat că „odată ce începem lucrările de reabilitare a Parcului „La Izvor”, evacuăm zona verde şi de construcţiile neautorizate sau cele cu acte expirate”.

Primarul a precizat că restaurantul respectiv era format din 3 unități comerciale: terasă de vară și două unități de prestări servicii închiriere. „Activa în contradicție cu normele de amplasare a unităților de comerț ambulant stradal, schemele de amplasare au expirat în octombrie 2019. Obiectivul activa ilegal, deoarece a fost notificată o singură unitate de prestări servici, deși în realitate erau trei”, a specificat edilul.

Ceban a menţionat că agentului economic i-au fost expediate prescripții din partea preturii de sector, în vederea evacuării benevole a unităților amplasate neautorizat, însă acesta nu s-a conformat solicitării autorităților locale. Drept urmare, Pretura a dispus evacuarea forțată a obiectivelor.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite