Un elicopter s-a prăbuşit în Grecia. Printre cei care au supravieţuit sunt şi doi moldoveni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO simbol
FOTO simbol

Un elicopter cu patru membri ai echipajului la board, inclusiv cetăţeni moldoveni, care au participat la stingerea incendiului în apropierea insulei Samos, Grecia, s-a prăbuşit miercuri, 13 iulie, în Marea Egee. Doi moldoveni au supravieţuit şi primesc asistenţa medicală necesară.

Informaţia a fost confirmată pentru IPN de Daniel Vodă, purtator de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene.

Potrivit serviciului de presă, Garda de coastă elenă a confirmat identitatea a doi cetăţeni moldoveni care au supravieţuit accidentul şi primesc asistenţa medicală.

„Ambasada Republicii Moldova în Grecia monitorizează cu prioritate cazul, menţinând permanent legătura cu autorităţile competente locale, continuând acordarea asistenţei consulare de specialitate, în limita competenţelor legale”, scrie MAEIE într-o postare pe o reţea de socializare.

Pilotul aeronavei a fost cetăţean român. Acesta era identificat şi salvat ieri. Operaţiunea de căutare a membrilor echipajului s-a încheiat în noaptea zilei de 13 iulie.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite