Un balerin originar din Republica Moldova, prinţ pe scenele din Portugalia

Un balerin originar din Republica Moldova, prinţ pe scenele din Portugalia

Artistul mărturiseşte că la fiecare spectacol are aceleaşi emoţii FOTO: Arhiva personală

Originar din Leova, balerinul Maxim Clefos a dus faima Republicii Moldova pe scenele din Danemarca, Elveţia şi Spania. De patru ani, artistul se scaldă în aplauzele spectatorilor din Portugalia.

Ştiri pe aceeaşi temă

 Maxim Clefos (27 de ani) şi-a rescris scenariul vieţii acum 11 ani, când a plecat din Republica Moldova. După Colegiul Naţional de Coregrafie din Chişinău, şi-a continuat studiile peste Ocean, la Academia de Balet din Washington DC. „La 16 ani, am câştigat o bursă în SUA, iar de atunci viaţa mea s-a schimbat. Am deprins tehnici noi de dans, am acumulat experienţă internaţională şi am învăţat din fiecare oportunitate ce mi se oferea“, povesteşte tânărul. Aşa a ajuns să facă parte din diferite companii de balet din Danemarca, Elveţia şi Spania. Rolurile secundare pe care le-a jucat la început şi şcoala coregrafilor străini l-au format ca profesionist. Primul său rol central a fost în baletul „Coppélia“ pe care l-a interpretat la Teatro Real din Madrid.

A intrat apoi în pielea unor personaje principale la Compania Naţională de Balet din Portugalia, unde lucrează din 2009. La Lisabona, timp de patru ani, la teatrele Camões şi São Carlos a trecut prin tragedia lui Romeo din „Romeo şi Julieta“, a trăit dragostea prinţului Désiré în „Frumoasa din pădurea adormită“ şi a lui Siegfried din „Lacul lebedelor“, emoţiile căutărilor disperate ale prinţului din „Cenuşăreasa“. 

ARMONIA DE PE SCENĂ

Cu o experienţă vastă pe marile scene ale lumii, Maxim Clefos rămâne modest şi spune că îi plac atât rolurile principale, cât şi cele secundare. „Dansatorii cresc prin practică, de aceea este bine să poţi juca diferite roluri. Este foarte important să reuşeşti să transmiţi publicului trăirile unui personaj. Nu este uşor. Îmi place să dansez, iubesc provocările şi, atâta timp cât muncesc, nimic nu este imposibil. Totodată, nu mă văd făcând altceva, de exemplu, muncă de oficiu“, mărturiseşte balerinul. Deşi se antrenează mult, are aceleaşi emoţii înainte de fiecare spectacol. „Pe scenă, trebuie să ţinem cont de toate detaliile: de lumini, de costume, de orchestră. Toate trebuie să fie în armonie, totul poate fi bine sau rău pentru că este un spectacol live în care, odată ce ai greşit ceva, nu mai poţi schimba nimic. Poţi să faci mai multe piruete decât trebuie sau să atingi scena cu mâna, dar asta trebuie să se întâmple foarte rar“, afirmă artistul.

Maxim, în spectacolul „Frumoasa din pădurea adormită“ FOTO: Arhivă persoanală

UMPLE SĂLILE DE SPECTACOL

Prestaţia lui şi a celor aproape 70 de colegi de la Compania Naţională de Balet din Portugalia este apreciată de public prin prezenţă şi aplauze. „Mă bucur să văd că sălile sunt pline. Dacă vreau să ofer cuiva două bilete, trebuie să le iau din timp. Vin şi copii, ceea ce este foarte important, pentru că dragostea de cultură se educă în timp“, explică dansatorul.

Plin de energie şi entuziasm, Maxim Clefos susţine că se simte bine dansând în diferite stiluri: clasic, neoclasic, contemporan. Cel mai mult îl deranjează pauzele. „Se întâmplă să ne accidentăm la repetiţie şi să stăm câte o lună acasă. Este cea mai grea perioadă din viaţa unui dansator de balet pentru că suntem obişnuiţi să ne mişcăm tot timpul. Atunci, însă, nu prea ai ce face“, precizează balerinul.

Balerinul Maxim Clefos spune că în Portugalia îi lipsesc părinţii FOTO: ARHIVA PERSONALĂ

SALARIU DE ZECE ORI MAI MARE DECÂT ACASĂ

La întrebările despre dorul de ţară şi despre posibilitatea de a reveni în Republica Moldova, Maxim răspunde sincer: „Aici munca mea este mult mai apreciată. Salariul pe care-l primesc este, poate, de zece ori mai mare, dar şi provocările sunt pe măsură“. În Portugalia are de toate, în afară de părinţi. „Au fost în vizită. Mama mă întreabă ce vreau să-mi trimită de acasă, de ce îmi este dor. Îi spun că am de toate, doar ei îmi lipsesc“, recunoaşte moldoveanul.

LE POVESTEŞTE COLEGILOR DESPRE MOLDOVA

La Compania Naţională de Balet din Portugalia, Maxim Clefos are colegi din Coreea, Japonia, Olanda, Franţa, Germania, Marea Britanie etc. Tânărul mărturiseşte că, la început, dansatorii străini ştiau doar că Republica Moldova a făcut parte din URSS. „Acum, ştiu şi cum se numeşte capitala, care este populaţia ţării noastre. Le-am povestit mai multe“, afirmă artistul.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: