SPORTUL ALB/ Tenismenii moldoveni au luptat pentru un loc la Europene. Vezi cine sunt noii campioni naționali!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ediţia 2011 a Campionatului Naţional de Tenis a fost organizată în lipsa favoriţilor, implicaţi în competiţiile internaţionale, şi fără fond de premiere. Miza a fost accederea la turneul continental din iulie, de la Moscova.

Printre jucătorii de până la 18 ani, pe locul patru s-a clasat Igor Ţurcan, un tiz al fostului preşedinte. Campionatul Naţional de seniori, care s-a încheiat în week-end, pe corturile Şcolii Republicane Sportive Specializate din Capitală, i-a avut ca favoriţi pe sportivi din categoria junioratului. Perioada de disputare a concursului a coincis cu o stagiune competiţională intensă pe plan internaţional.

În absenţa liderilor actuali ai sportului alb din Moldova, tinerii concurenţi au avut posibilitatea să lupte pentru titlurile de campioni şi premianţi ai principalei competiţii naţionale. Tragica explozie de la începutul lunii, în care şi-a pierdut viaţa preşedintele Federaţiei de Tenis din Moldov, a pus în dificultate organizatorii concursului. Întrunit de urgenţă biroul federal, a decis să nu contramandeze turneul şi să îl desfăşoare în memoria fostului preşedinte.

Deşi s-a desfăşurat fără a fi stabilit un fond de premii şi în absenţa liderilor probei, în special la concursul masculin, acesta a generat o concurenţă acerbă între participanţi. Potrivit regulamentului, s-au stabilit campionii şi premianţii în câte şase categorii de vârstă la probele masculin şi feminin, precum şi şase turnee de dublu.

Cea mai mare surpriză a fost consemnată în proba feminină de senioare, în care principala favorită, Iulia Helbet, a fost eliminată în etapa sferturilor de finală de Anastasia Vdovenco. În lupta pentru locurile premiante la această vârstă s-au încadrat 18 jucătoare. În prima rundă Helbet a trecut de junioara Victoria Stratan, iar Anastasia a devansat o altă reprezentantă a categoriei de juniori, Daniela Garştea. Surprinzător, campioană a devenit Alexandra Perper, o sportivă mai puţin cunoscută, care se situează abia pe locul zece în clasamentul republican.

FĂRĂ VEDETE ÎN TURNEUL MASCULIN

Trei dintre liderii topului naţional de seniori nu au fost prezenţi la ediţia curentă a campionatului intern. Jucătorii din Capitală, Radu Albot, Roman Tudoreanu şi Maxim Dubarenco, participă la o serie internaţională de competiţii şi astfel, în lupta pentru titlu s-au încadrat mai mulţi sportivi tineri. Comparativ cu turneul la care au participat fetele, surprizele au lipsit în meciurile de pe tabloul masculin. Principalul favorit, Alexandru Cozbinov, a devenit dublu campion, învingând în concursul juniorilor, de până la 16 ani, şi în cel al seniorilor. La juniori Alexandru l-a devansat în finală pe Dumitru Valcov, iar în turneul seniorilor - pe Dumitru Bascov.

image

Marina Tauber, preşedintele interimar al Federaţiei de Tenis, a anunţat în timpul galei că toţi premianţii campionatului vor beneficia de susţinere permanentă, ei urmând să fie asiguraţi cu burse lunare din partea forului naţional de profil.

CAMPIONII VOR PLECA LA MOSCOVA

La ediţia actuală a Campionatului Naţional de Tenis au fost stabiliţi aproape 20 de campioni în categoriile masculin, feminin şi mixt. Printre fete învingătoare au devenit Vitalia Stamat, Olga Macarenco şi Alexandra Zaicenco (copii), Anastasia Detiuc, Daniela Ciobanu şi Anastasia Vdovenco (juniori), iar Alexandra Perper a învins la senioare. În turneul masculin pe prima treaptă a topului au urcat Ilie Sniţari, Alexandru Munteanu şi Alexandru Vitcov (copii), Roman Popov, Alexandru Cozbinov şi Timofei Uzun (juniori). Cozbinov a învins şi printre seniori. La probele de dublu au învins perechile Anastasia Detiuc/Valentina Dancenco şi Iulia Helbet/Alexandra Perper (la feminin), Cezar Creţu/Vladislav Melnic şi Alexandru Cozbinov/Dumitru Valicov (masculin), Alexei Cheian/Stela Martânov şi Dumitru Bascov/Iulia Helbet (în proba de mixt). Toţi campionii se vor deplasa la Campionatul European de la Moscova (18-24 iulie).

Liderii evoluează pe corturi din Europa

După o serie de şapte turnee disputate în Turcia, în care a obţinut mai multe rezultate de nivel înalt, liderul clasamentului naţional masculin, Radu Albot, îşi continuă seria participărilor la turnee internaţionale din categoria futures. Moldoveanul, care este pe locul 293 în clasamentul tenismenilor profesionişti (ATP), a jucat în ultima lună trei turnee în Italia. Dacă în primele două concursuri, Radu a obţinut doar o victorie şi două înfrângeri, în turneul Italy F11, conaţionalul nostru a învins cinci adversari şi a devenit campion.

DEBUT LA ROLAND GARROS

Pe corturile internaţionale este prezent şi Maxim Dubarenco, care ne-a reprezentat şi în concursul juniorilor de la Roland Garros. După ce a fost eliminat în prima etapă a turneului de la Paris, Dubarenco a jucat în turneul internaţional de juniori de la Ofenbach (Germania), unde a fost favoritul numărul 5. El a ajuns până în semifinale, etapă la care a fost eliminat de brazilianul Thiago Moura Monteiro, scor 6-4, 6-4. Antrenorul lui Dubarenco, Vadim Şuster, declarase anterior că discipolul său se află în pregătiri avansate pentru debutul în turneul de juniori de la Wimbledon.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite