Specialiştii trag alarma: Există riscul că tulpina Delta este deja prezentă în Republica Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Coronavirus Moldova

Specialiştii în epidemiologie se arată convinşi că tulpina Delta, depistată oficial în România şi Ucraina, este prezenţă şi în Republica Moldova. Potrivit specialiştilor, evoluţiile aticipe ale bolii şi numărul tot mai mare de pacienţi infectaţi demonstrează că noile mutaţii ale virusului au ajuns în Republica Moldova, iar ţara se află într-un nou val al pandemiei, notează IPN.

Potrivit specialiştilor, probe recoltate de la pacienţi cu forme aticipe ale bolii au fost deja expediate la laboratorul din Germania, însă rezultatele se lasă aşteptate.

„Este adevărat, s-a scurtat perioada de incubaţie, au apărut unele forme mai grave ale bolii, avem infectaţi pacienţi mai tineri, dar deocamdată nu ne putem pronunţa, fiindcă nu avem datele de laborator care să ne confirme sau să ne infirme prezenţa tulpinii Delta”, a spus profesorul Victor Cojocaru, în cadrul emisiunii „Cabinetul din Umbră” de la JurnalTV.

Deşi oficial neconfirmată,e pidemiologii se arată convinşi că Delta bântuie în rândul persoanelor infectate. Pentru a preveni răspândirea virusului, specialiştii recomandă înăsprirea restricţiilor şi vaccinarea populaţiei.

„Noi nu trăim izolaţi. Este imposibil să nu existe virusul, în condiţiile în care moldovenii călătoresc peste tot. Sunt mutaţii, nu e vorba despre un virus nou, este o mutaţie a virusului SARS-COV-2. Dacă ne vaccinăm cu AstraZeneca, de exemplu, oricum suntem protejaţi de noua mutaţie. Dacă noua mutaţie a virusului ajunge într-un organism imunizat, ea nu provoacă forme grave ale bolii”, a spus epidemiologul Viorel Prisăcaru.

Potrivit datelor oficiale, în prezent, în Republica Moldova sunt internate 210 persoane confirmate cu infecţia COVID-19. Medicii anticipează o creştere a numărului de cazuri şi spun că în spitale vor fi activate secţiile cu profil COVID.

„Acum suntem mai pregătiţi decât eram la începutul pandemiei. Există specialişti care deja ştiu cum evoluează boala, există multe stocuri de materiale de prevenire a răspândirii virusului. Dacă vom avea din nou un număr mare de pacienţi, vor fi reactivate spitalele şi alte unităţi de terapie intensivă, pentru a face faţă noilor internări. Cea mai eficientă metodă de stopa pandemia este prevenţia. Acum trebuie promovat vaccinul şi trebuie create toate condiţiile ca populaţia să se vaccineze”, a spus medicul Adrian Belîi.

În Republica Moldova rata de imunizare împotriva infecţiei COVID-19 este de 15,1%. Cea mai înaltă rată de vaccinare se atestă în rândul lucrătorilor medicali, imunizaţi în proporţie de 84,7%.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite