Natalia Gavriliţa: Rata de vaccinare a cadrelor didactice cu prima doză ajunge la 70%

Natalia Gavriliţa: Rata de vaccinare a cadrelor didactice cu prima doză ajunge la 70%

Rata de vaccinare, cel puţin cu prima doză, în rândul cadrelor didactice a crescut la aproximativ 70%,  anunţă prim-ministrul Natalia Gavriliţa, cu referire la date ale Ministerului Educaţiei. Potrivit premierului, aceasta arată că îndemnurile Guvernului au fost auzite şi înţelese de profesori şi speră că cifra va creşte. Declaraţiile au fost făcute în debutul şedinţei de astăzi a Guvernului, transmite IPN.

„Din păcate, vedem că această tulpină, Delta, are un comportament mult mai agresiv în rândul tinerilor şi copiilor. Avem un caz dramatic la Soroca (O copilă de 13 ani a decedat. ANSP urmează să confirme dacă e deces COVID-19, n.r.). Avem multe alte cazuri în care victime ale bolii sunt persoane de 30-40 de ani”, a adăugat premierul.

Natalia Gavriliţa mai spune că la Guvern au parvenit mai multe solicitări privind întreprinderea de măsuri mai dure pentru limitarea răspândirii virusului. Se cere impunerea unor condiţii mai stricte în raport cu vaccinarea pentru angajaţii din sectorul public şi a celor care intră în contact cu publicul.

În context, Natalia Gavriliţa a cerut ministrei Ala Nemerenco să fie organizată o nouă şedinţă a Comisiei Naţionale Extraordinare de Sănătate Publică (CNESP), unde să se vină cu reguli clare pentru sectorul public şi cel privat, iar ceilalţi miniştri să vină cu măsuri de suport pentru afaceri şi angajaţi, în cazul în care deciziile CNESP ar putea să le afecteze activitatea.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările