Ca urmare a crizei politice, „Monitorul Oficial“ al Republicii Moldova a început să apară cu regularitate şi sâmbăta

Ca urmare a crizei politice, „Monitorul Oficial“ al Republicii Moldova a început să apară cu regularitate şi sâmbăta

Pentru a publica modificările la Codul Electoral a apărut o ediţie suplimentară a Monitorului Oficial FOTO Adevărul

Pentru a publica în regim de urgenţă bugetul ANRE, dar şi decizia de revocare a lui Marian Lupu din funcţia de preşedinte a Parlamentului, sâmbătă, 27 aprilie, a mai apărut o ediţie suplimentară a „Monitorului Oficial“.

Ştiri pe aceeaşi temă

După ce la 20 aprilie, în regim de urgenţă, au fost publicate modificările şi completările la Codul Electoral propuse de democratul Vlad Plahotniuc, peste o săptămână a fost tipărită o nouă ediţie a „Monitorului Oficial“, cu doar 16 pagini, faţă de obişnuitele 128-180 de pagini.

În această ediţie pe lângă decizia de revocare a şefului Parlamentului, dar şi hotărârea de aprobare a bugetului pentru anul 2012 a Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică, a fost publicată şi cea de constituire a Comisiei speciale pentru examinarea impactului „Legii Plahotniuc“.

Dacă criza va continua nu este exclus că „Monitorul Oficial“ va apărea cu regularitate nu doar vinerea, dar şi sâmbăta.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările