Ministrul de Interne, Alexandru Jizdan, despre protestul din 24 aprilie: Protestatarii ştiau din ajun că vor acţiona violent

Ministrul de Interne, Alexandru Jizdan, despre protestul din 24 aprilie:
Protestatarii ştiau din ajun că vor acţiona violent

FOTO Arhivă

Participanţii la protestul din 24 aprilie s-au pregătit şi au ştiut că vor acţiona violent, a declarat ministrul de Interne, Alexandru Jizdan, la Publika TV.

„Am avut în ajunul protestului o întâlnire cu cineva dintre organizatori. Ei ştiau că vor acţiona violent. Noi am făcut tot posibilul să-i convingem ca să acţioneze paşnic”, a spus ministrul, citat de IPN.
 
Jizdan susţine că poliţia a acţionat conform legii atunci când i-a reţinut pe cei patru protestatari. „Organizatorii protestului spuneau că aceştia nu sunt oamenii lor, că nu-i cunosc, că ar fi provocatori din partea poliţiei. Dacă nu-i reţineam, atunci aveau să ne ceară socoteală alţi cetăţeni. Mai mult, am fi confirmat bănuielile că aceştia ar fi fost poliţişti. Atunci când cineva aruncă cu pietre în tine trebuie să ripostezi conform legii”, a argumentat ministrul de Interne.
 
Jizdan a infirmat că există tendinţe de a transforma Republica Moldova într-un stat poliţienesc: „Noi ne facem datoria şi suntem apolitici. Vom apăra fiecare cetăţean, fiecare casă. Am avut cazuri când s-a deteriorat maşina poliţiei. Am avut o bătaie dintre fanii unor echipe de fotbal. În timpul despărţirii acestor tabere două persoane au lovit poliţiştii şi au distrus maşina. Avem cazuri când oamenii sar la bătaie. Orice persoană violentă va avea de a face cu sistemul. Poliţiştii vor acţiona mai dur. Nu vom permite încălcări. Oamenii se comportă dur, rup epoleţii. Majorarea amenzilor este ca un avertisment”, a spus ministrul de interne.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: