HoReCa va achita pe perioada stării de urgenţă 15% TVA, în loc de 20%

HoReCa va achita pe perioada stării de urgenţă 15% TVA, în loc de 20%

Cota TVA pentru întreprinderile din sectorul HoReCa a fost redusă de la 20% la 15%, pe perioada stării de urgenţă. Măsura este prevăzută în legea privind instituirea unor măsuri de susţinere a cetăţenilor şi a activităţii de întreprinzător în perioada stării de urgenţă şi modificarea unor acte normative, asupra căreia Guvernul şi-a angajat miercuri, 1 aprilie, răspunderea în faţa Parlamentului, transmite IPN.

Potrivit vicepremierului Sergiu Puşcuţa, ministru al finanţelor, pentru agenţii economici care şi-au sistat activitatea conform deciziilor Comisiei pentru Situaţii Excepţionale a fost amânat, până pe 25 iulie, termenul de achitare a taxelor locale aferente trimestrului I.
 
Potrivit aceleiaşi legi, vor fi suvbvenţionate cheltuielile angajatorilor legate de achitarea salariului sau îndemnizaţiei în cazul şomajului tehnic. Subvenţia va fi în mărime de 100% din impozitele şi contribuţiilor aferente salariilor şi îndemnizaţiior. Măsura este pentru agenţii economici care şi-au sistat total sau parţial activitatea conform deciziilor Comisiei naţionale pentru sănătate pulică sau dispoziţiilor Comisiei pentru Situaţii Excepţionale.

Subvenţia acordată agenţilor economici care şi-au sistat din proprie iniţiativă activitatea va fi de 60% din mărimea impozitelor şi contribuţii aferente salariilor sau îndemnizaţiilor.

Au fost scutiţi de plata pentru patentă titularii care şi-au sistat activitatea în perioada stării de urgenţă. De asemenea, se vor restitui contribuţiile sociale în sumă fixă titularilor de patentă, persoanelor care practică activitate independentă şi întreprinzătorilor individuali care şi-au sistat activitatea în perioada stării de urgenţă.

A fost acordat dreptul la deducerea oricărei donaţii făcute pe parcursul anui 2020 pentru combaterea pandemiei COVID-19 la conturile bancare deschise la Ministerul Finanţelor sau de instituţiile medico-sanitare publice.

S-au redus şi numărul taxelor pentru resursele naturale, de la şapte la trei taxe. Se păstrează doar taxa pentru apă, taxa pentru extragerea mineralelor utile şi cea pentru folosirea subsolului.

Potrivit Constituţiei, Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Parlamentului asupra unui program, unei declaraţii de politică generală sau unui proiect de lege. Dacă în termen de trei zile nu este depusă o moţiune de cenzură, votată cu majoritatea de voturi, programul, declaraţia de politică generală sau proiectul de lege se consideră adoptate.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: