Fotbal şi patriotism

Toată lumea stă cu ochii spre Brazilia. Campionatul mondial de fotbal atrage atenţia sutelor de milioane de oameni, care, practic, în fiecare seară,pănă la mijlocul nopţii stau în faţa telivizoarelor. Avem un spectacol deplin. Cu şuturi extraordinare. Cu fente inimaginabile. Cu viteză nemaipomenită. Acţiuni salvatoare. Cu răsturnări de situaţie. Cu surprize neaşteptate. Cu bucurii şi lacrimi.

Cred că nu voi fi original dacă voi afirma că în acest campionat nu avem favoriţi. Cu cât mai puţine echipe au rămas în joc, cu atât intriga e mai mare.

Însă nu mi-am propus să fac analiza meciurilor de fotbal. Nici să comentez acţiunile magnifice ale brazilianului Neumar Junior. Nici ale virtuozului argentinian Lionel Messi. Sau ale formidabilului James Rodriges şi ale simpaticei echipe columbiene. Nici despre perfecta portocală mecanică. Nici despre pedantismul nemţilor. Nici despre apucăturile canibalice ale uruguaianului Luis Soarez. Talentul şi tehnica acestora le vedem în fiecare zi.

Vreau să atarg atenţia asupra unei calităţi deosebite a fotbaliştilor - patriotismul. Ţi se opreşte inima când vezi cu câtă demnitate sunt intonate imnurile ţărilor participante. Te copleşesc lacrimile când vezi cu câtă dedicaţie abordează jucătorii fiecare meci. Indeferent de valoarea financiară – fie a lui Messi şi Neimar, plătiţi cu miloane, fie a mexicanului Guillermo Ochoa rămas în şomaj. Am fost şocat de epizodul dintr-un meci când apărătorul uruguaian a fost lovit, din întâmplare de adversar, cu piciorul în cap şi, pentru câteva clipe, a pierdut cunoştinţa. Apoi, medicul a venit cu îngrijiri şi după o consultare a arătat că aparătorul nu poate continua meciul şi trebuie schimbat. Acesta din urmă a sărit în picioare şi a început a protesta, cerând să fie lăsat pe teren să continuie lupta. Până la urmă, antrenorul a cedat şi curajosul Álvaro Pereira a dus meciul până la un sfârşit victorios pentru echipa sa.

Mobilizarea internă, organizarea perfectă şi simţul patriotismului cu care îşi apără fotbaliştii culorile ţării compensează cu desăvârşire lipsa stelelor fotbalistice. Asta a arătat Chile şi Mexic, SUA şi Algeria. Şi invers. Lipsa dăruirii de sine, a demnităţii şi a dragostei faţă de pământul pe care te-ai născut, faţă de poporul pe care-l reprezinţi face ca talentul şi tehnica fotbalistică să fie umbrite. Astfel s-au prezentat echipele cu vedete, dar fără voinţă, a Italiei, Spaniei, Portugaliei şi Rusiei (cu cel mai scump antrenor din lume).

La fel este şi în politică. Moldova a obţinut la sfârşitul lui iunie o perspectivă clară de dezvoltare – cea de integrare europeană. Este de datoria tuturor cetăţenilor să dăm dovadă de patriotism. Mă refer şi la elitele politice, şi la muritorii de rând. Acum nu mai contează cum a fost distrusă industria şi stiinţa naţională sau cum au fost cedate ruşilor la preţuri de nimic sectorul vinicol, magistralele gazoductelor naţionale, sistemul bancar şi alte domenii şi obiective strategice ale ţării. Acum nu mai contează cine şi cât a furat. Cine şi unde a dispărut. Cine pe cine a trădat. Sau cine cu cine s-a certat. Fiecare va răspunde în faţa Domnului.

Acum toţi, indeferent de naţionalitate, gen sau credinţă, trebuie să ne mobilizăm şi să fim patrioţi. Pentru pământul nostru. Pentru păstrarea tradiţiilor noastre. Pentru viitorul european al copiilor noştri. Altfel suntem sortiţi pierzaniei.