FOTBAL Sergiu Cleșcenco a devenit noul antrenor al „vulturilor“ din Orhei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
SPORTS.MD Sergiu Cleșcenco va lăsa naționala de juniori pentru Milsami-Ursidos
SPORTS.MD Sergiu Cleșcenco va lăsa naționala de juniori pentru Milsami-Ursidos

Ex-internaționalul moldovean, atacantul Sergiu Cleșcenco a semnat astăzi un contract cu echipa Milsami-Ursidos Orhei pe care o va antrena în următorii 2,5 ani.

Actualul antrenor al selecționatei naționale de juniori Under-19, Sergiu Cleșcenco va activa până în vara lui 2013 în funcție de timonier al echipei de fotbal Milsami-Ursidos, fondată în urmă cu un an.
Contractul cu fostul jucător al naționalei Moldovei a fost semnat sâmbătă, în prezența vicepreședintelui clubului alb-roșilor, Petru Jardan și a jurnaliștilor sportivi prezenți la eveniment.
Oficialul clubului orheian, Petru Jardan a menționat motivele schimbării antrenorului principal, precizând că despărțirea de fostul tehnician a fost una pe cale amiabilă. „Vreau să-i mulțumesc antrenorului român Gabi Stan pentru munca pe care a făcut-o la club. A preluat echipa din mers fără măcar să cunoască jucătorii și a menținut-o la un nivel ridicat de pregătire. Dar obiectivele nu au fost realizate, deoarece noi ne-am propus ca în iarnă să fim pe locul european trei, dar suntem pe cinci". Vicepreședintele lui Milsami a mai precizat că Gabi Stan își dorea să plece în România pentru a fi mai aproape de familie dar și fiindcă avea oferte concrete de la cluburi din dreapta Prutului.

„Vulturul" ex-fotbalist a devenit „vultur" antrenor

Sergiu Cleșcenco este unul dintre cei mai experimentați jucători din fotbalul moldovenesc care a jucat o perioadă îndelungată de timp în campionatele Moldovei, Rusiei, Israelului și Olandei. În campionatul olandez moldoveanul a evoluat la Go Ahead Eagles Deventer, echipă care include semnul vulturului atât în denumire cât și pe stema clubului. „Mi l-am dorit foarte mult pe Sergiu în calitate de antrenor deoarece simbolul lui Milsami-Ursidos de asemenea este vulturul", a conchis Petru Jardan.
După ce a semnat contractul cu orheienii, noul antrenor Sergiu Cleșcenco a spus că „pentru mine antrenarea unui club înseamnă un pas înainte, mai ales că Milsami nu este o formație ordinară. După doar un an de activitate echipa a devenit premiantă de bronz și a jucat în Europa League. Mie mi s-au oferit toate împuternicirile privind selecția jucătorilor și acordarea primelor, fapt care imi permite să fiu optimist că putem deveni din nou premianți", a spus tehnicianul.
Vicepreședintele de la Milsami-Ursidos, Petru Jardan a spus că în afara candidaturii lui Sergiu Cleșcenco au mai fost în vizorul orheienilor câțiva antrenori din Moldova, dar și Edi Iordănescu, feciorul ex-antrenorului selecționatei României, Anghel Iordănescu.
Sâmbătă echipa din Orhei a plecat în vacanță. Vulturii vor reveni la antrenamente pe 9 ianuarie 2012 și se vor pregăti două săptămâni în cantonamentul de la Vadul-lui-Vodă. Din 28 ianuarie echipa va susține un cantonament în Turcia.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite