Fostul deputat Iurie Bolboceanu a fost achitat

Fostul deputat Iurie Bolboceanu a fost achitat

Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani, l-a achitat pe fostul deputat democrat Iurie Bolboceanu, după ce procurorii au renunţat la învinuirea de `trădare de Patrie”, adusă acestuia în anul 2017.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit judecătorilor, fapta fostului deputat nu întruneşte elementele infracţiunii.

Respectiva cauză penală face parte din lista celor 38 de dosare politice, evaluate de către un grup de procurori, creat prin dispoziţia Procurorului General, în februarie 2020. Emiterea dispoziţiei a survenit ca urmare a Declaraţiilor şi Raportului Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, care indica o listă de dosare cu suspiciuni de urmărire ilegală, abuzivă, selectivă şi pe motive politice a unor persoane din Republica Moldova.

Amintim că Iurie Bolboceanu a fost supus măsurilor speciale de investigaţie şi reţinut pe 17 martie 2017, de către PCCOCS, după care a fost arestat şi condamnat la 14 ani închisoare, în total, aflându-se în detenţie 2 ani 3 luni şi 2 zile, până când Curtea de Apel Chişinău a dispus reexaminarea dosarului.

La faza de cercetare a probelor în instanţa de judecată, PCCOCS a ajuns la concluzia că fapta ce i-a fost incriminată lui Iurie Bolboceanu nu întruneşte elementele infracţiunii şi şi-a retras învinuirea.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările