Dodon a avut o nouă întrevedere cu ambasadorii UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut marţi, 14 martie, o întrevedere  cu reprezentanţii corpului diplomatic din statele membre ale Uniunii Europene, acreditaţi la Chişinău, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă.

Igor Dodon a discutat cu ambasadorii europeni despre acţiunile în plan politic, economic şi social din ultima perioadă şi despre activităţile pe care le preconizează Preşedinţia în viitorul cel mai apropiat. Preşedintele a prezentat detalii despre iniţiativa de modificare a Constituţiei în vederea sporirii prerogativelor şefului statului în vederea dizolvării Parlamentului, despre numirea ambasadorilor, despre relaţiile cu Uniunea Europeană şi Federaţia Rusă.

Preşedintele Republicii Moldova s-a expus în mod repetat pentru iniţierea unui format trilateral al discuţiilor dintre Republica Moldova, Uniunea Europeană, Federaţia Rusă, în special pe componenta de comerţ. Acest subiect va fi abordat şi în cadrul vizitei pe care Igor Dodon o va efectua la Moscova săptămâna aceasta.

Şeful statului şi-a reiterat poziţia cu privire la propunerile de modificare a sistemului electoral. Acesta a explicat toate reticenţele în ceea ce priveşte aceste modificări, menţionând faptul că propunerile lansate vor afecta sistemul partinic din Republica Moldova, ceea ce este inadmisibil.

„Am reiterat invitaţia la adresa înaltului reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politică de securitate, Federica Mogherini, de a întreprinde o vizită oficială la Chişinău”, menţionează Igor Dodon.

Preşedintele informează că este a treia întâlnire în acest format şi că astfel de întâlniri vor deveni tradiţie.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite