Divorț la nivel înalt: Premierul Vlad Filat s-a despărțit de soția sa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Informația a fost confirmată de Igor Volnițchi, purtătorul de cuvânt al premierului liberal-democrat Vlad Filat. Potrivit unui comunicat de presă, cei doi au divorțat în baza unei decizii comune.

Reacția vine după ce mai multe instituții media au făcut referire la un proces de judecată de la Judecătoria sectorului Centru.

Cererea de desfacere a căsătoriei a fost înregistrată la 29 iunie curent.

În campaniile electorale, Vlad Filat a apărut nu o singură dată pe coperțile revistelor alături de soția sa și cei doi copii ai lor.

Femeile din spatele bărbaţilor puternici

„Am întâlnit-o pe Sanda cu 2 luni înainte de a mă întâlni ea pe mine. Am văzut-o în gara de la Ungheni, când mergeam la studii în România. O puştoaică, tunsă băieţeşte, cu o gaşcă de prieteni. După care o urmăream cum se duce la ore, pentru că trecea prin faţa căminului în care stăteam", declara el pentru VIP Magazin.

„Vlad venea în vizită la colegii săi din căminul nostru şi acolo l-am văzut pentru prima dată. Prima noastră întâlnire romantică a fost la un restaurant din Iaşi, unde se cânta live la pian", spunea la rândul său Sanda Filat, în același interviu.

De câteva luni, Vlad și Sanda Filat nu am mai fost văzuți împreună la evenimente. Soția premierului ar locui de mai mult timp în Elveția.

Cei doi au fost căsătoriți aproape 20 de ani.

Divorțuri celebre

Șeful Executivului de la Chișinău nu este singurul premier care a divorțat în timpul mandatului. Primul oficial care deschide seria separărilor conjugale este ex-prim ministru canadian Kim Campbell, care în 1993 a divorțat ce cel de-al doilea soț al ei. Urmează fostul premier al Italiei, Silvio Berlusconi, care în 201 s-a despărțit de actrița Veronica Lario, care i-a fost alături 10 ani. Cele mai recente divorțuri la nivel înalt au fost anul trecut: divorțul premierului suedez Fredrik Reinfeldt și cel al șefului de guvern din Zimbabwe, Morgan Tsvangirai, care s-a despărțit de nevastă după numai două săptămâni de căsnicie.

Citește cele mai importante știri din Republica Moldova pe Adevarul.md

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite