Dezbateri aprinse privind redenumirea sărbătorii „Limba Noastră“

Dezbateri aprinse privind redenumirea sărbătorii „Limba Noastră“

Revenirea limbi române şi a alfabetului latin este celebrată la Chişinău anual la 31 august, din 1990

Şase din doisprezece membri ai Comisiei juridice numiri şi imunităţi au votat pentru redenumirea sărbătorii „Limba Noastră" în „Limba Noastră cea Română", o iniţiativă legislativă a Partidului Liberal. Astfel, proiectul nu a primit aviz pozitiv.

Ştiri pe aceeaşi temă

Un membru al comisiei s-a abţinut, iar ceilalţi nu au fost prezenţi în sală în momentul votării. Ca să obţină avizul pozitiv al comisiei, ar mai fi fost nevoie de un vot în susţinerea proiectului.

Deputaţii PCRM, care au lipsit din sală în timpul votării, au declarat că proiectul nu este constituţional. Deputatul Sergiu Sârbu, a declarat jurnaliştilor că modificarea propusă de PL contravine articolului 13 din Constituţie, care stipulează că limba de stat a Republicii Moldova este limba moldovenească. „Acest proiect ar aduce mai multă divergenţe în societate. Este o problemă foarte sensibilă, deoarece marea majoritatea a cetăţenilor spun că vorbesc limba moldoveancă", a remarcat parlamentarul.

Preşedintele PL, Mihai Ghimpu, susţine că proiectul nu încalcă Constituţia. Legea supremă nu are nicio referire la sărbătoarea „Limba Noastră“.



Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările