Detalii privind modificarea condiţiilor de eliberare a permiselor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Începând cu anul 2019, şoferii care deţin permise de conducere fără termen de valabilitate vor fi obligaţi să le înnoiască. Acestora le vor fi eliberate permise pe un termen de 10 ani, aşa cum se întâmplă din anul 2008 încoace. Excepţie vor face conducătorii auto care au atins vârsta de 65 de ani, pentru care termenul de valabilitate al permisului de conducere va fi de cinci ani, cu prelungirea acestuia după un control medical special.

Prevederile se conţin într-un proiect de lege care prevede modificarea condiţiilor de eliberare a permiselor de conducere, transmite IPN.

În cazul expirării termenului de valabilitate al permisului de conducere procedura este una simplificată, adică nu implică necesitatea susţinerii examenului de obţinere a permisului de conducere. La înnoirea permisului se va efectua controlul medical.

Într-un răspuns al Agenţiei Servicii Publice la o solicitare a IPN se menţionează că practica de delimitare a termenului de valabilitate al permiselor de conducere în dependenţă de vârsta conducătorilor auto este aplicată în ţările Uniunii Europene. Astfel, în funcţie de ţară, vârsta şi periodicitatea procedurilor de reînnoire a permisului de conducere variază: după 40 de ani (Ungaria) – fiecare 5 ani, după 50 ani (Italia, Portugalia) – fiecare 5 ani etc.

Proiectul se află la etapa de avizare, fiind remis recent Ministerului Justiţiei, care are la dispoziţie 30 de zile să se pronunţe. Ulterior, toate obiecţiile şi propunerile urmează a fi luate în consideraţie sau argumentată respingerea lor.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite