Decizia „umanistă” a lui Lukaşenko apropie Belarusul de Uniunea Europeană

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai mulţi deţinuţi din Belarus au fost eliberaţi în baza unui decret semnat de Aleksandr Lukaşenko. Liderul de la Minsk a luat această decizie bazându-se pe „principiile umanismului”.

Deţinuţii au fost arestaţi în timpul unor proteste organizate după alegerile prezidenţiale din decembrie 2010. Printre aceştia este şi fostul candidat la preşedinţie Nikolai Statkevici.

După „decizia surprinzătoare” a lui Lukaşenko, Statkevici a fost întâmpinat la Minsk de mai mulţi susţinători.

Ceilalţi cinci deţinuţi amnistiaţi de Lukaşenko - Nikolai Dedkov, Ihar Olinevici, Yauhen Vascovici, Arţiom Prokopenko şi Iuri Robţov - au fost declaraţi de instituţiile europene ca fiind „prizonieri politici”. „În special, menţionăm că fostul candidat prezidenţial Nikolai Statkevici este un exemplu de luptător neobosit care s-a angajat să promoveze democraţia în Belarus”, se arată într-o declaraţie a vicepreşedintelui Consiliului European Federica Mogherini şi a comisarului pentru politica europeană de vecinătate şi extindere, Johannes Hahn.

„Sperăm că acum, autorităţile din Belarus vor anula toate restricţiile privind exercitarea drepturilor civile şi politice ale celor eliberaţi. Decizia de astăzi (sâmbătă - n.n.) este un pas important înainte pentru îmbunătăţirea relaţiilor dintre Uniunea Europeană şi Belarus”, se mai arată în declaraţia oficialilor europeni.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite