CEC a încheiat procedura de înregistrare a partidelor pe circumscripţia naţională

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia Electorală Centrală a încheiat miercuri, 30 ianuarie, procedura de înregistrare a concurenţilor electorali pe circumscripţia naţională. În total la alegeri vor participa 15 partide politice, mişcări politice şi blocuri electorale, transmite IPN.

Conform ordinii stabilite în urma tragerilor la sorţi, Partidul Democrat va fi primul pe buletinul de vot, urmat de Blocul electoral ACUM DA PAS şi Partidul Comuniştilor, după care, pe locul patru – Partidul Socialiştilor. Pe locul cinci se va regăsi Partidul „Şor”, pe şase – Mişcarea Populară Antimafie, iar pe şapte – Partidul Politic „Partidul Nostru”.

Partidul Naţional Liberal va fi cu numărul opt în buletinul de vot, iar Partidul Politic „Voinţa Poporului” – cu numărul nouă. Partidul Regiunilor se va regăsi pe poziţia a zecea, iar Partidul Politic „Democraţia Acasă” – pe a unsprezecea. Pe poziţia a douăsprezecea urmează Mişcarea Profesioniştilor „Speranţa – Надежда”, pe treisprezece – Partidul Politic „Patria”, pe paisprezece Partidul Verde Ecologist, iar pe ultima poziţie, a cincisprezecea, Partidul Liberal.

CEC urmează joi, 31 ianuarie, să anunţe câţi candidaţi sunt şi pe circumscripţiile uninominale.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite