Atacantul moldovean Igor Picușceac și-a promovat echipa în sferturile de finală ale Cupei Rusiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi a avut loc ultimul meci din cadrul optimilor de finală ale Cupei Rusiei la fotbal. Eroul meciului Amkar Perm - FC Krasnodar a fost internaționalul moldovean Igor Picușciac.

Stagiunea fotbalistică internă-2011 în Rusia a început cu meciurile contând pentru optimile de finală ale competiției de cupă. În conformitate cu programul competiției, partidele au avut loc în mai multe zile. Este de remarcat că jumătate din meciurile acestei etape au avut loc în urmă cu cinci luni, când promovarea a fost obținută de Alania Vladikavkaz, Saturn Ramenskoe, FC Rostov și Dinamo Moscova.

În ultima zi a lunii februarie curent, ȚSKA Moscova a trecut la limită (1-0) de Șinnik Iaroslavl și de asemenea continuă lupta pentru prestigiosul trofeu. Au urmat două meciuri la fel de interesante, în care de asemenea au învins favoriții: Anji Mahacikala - Zenit Sankt Petersburg (2-3) și Sibir Novosibirsk - Spartak Moscova (0-2).

Astăzi a fost stabilită ultima participantă a sferturilor de finală din Cupa Rusiei. Pe stadionul din Perm, echipa locală Amkar a găzduit debutanta din Premier-Liga, FC Krasnodar în cea mai echilibrată partidă a turneului. Pentru realizarea obiectivului calificării, cele două echipe s-au cantonat în apărare, astfel că balonul a ajuns foarte rar la porțile apărate de Serghei Narubin și Evgheni Gorodov. Deoarece timpul regulamentar s-a încheiat cu un rezultat "alb" de 0-0. Arbitrul a dictat două reprize de prelungiri. În minutul 98, oaspeții reușesc să "spargă gheața" și înscriu unicul gol din acest meci. Autor - internaționalul moldovean Igor Picușciac, care ulterior a fost schimbat. Este de remarcat că în lotul grupării FC Krasnodar a bifat și bosniacul Ognen Vranjes, transferat în această iarnă de la Sheriff Tiraspol.

La 6 aprilie, în etapa sferturilor de finală ale Cupei Rusiei se vor confrunta Zenit - ȚSKA, Spartak - FC Krasnodar, FC Rostov - Dinamo și Alania - Saturn.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite