Un infecţionist, primul cadru medical imunizat împotriva COVID din Sălaj. A fost vaccinat în spatele perdelei VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sălajul a primit 865 de doze FOTO Andreea Vilcovschi
Sălajul a primit 865 de doze FOTO Andreea Vilcovschi

Prima etapă a campaniei de vaccinare, dedicată personalului medico-sanitar, se desfăşoară în patru centre din Sălaj.

Campania de imunizare anti-COVID a debutat luni, 4 ianuarie, şi în judeţul Sălaj, când în cele patru centre de vaccinare destinate personalului medico-sanitar au fost livrate 865 de doze. Dintre acestea, 520 au ajuns la Centrul de Vaccinare nr. 1 din Zalău, amenjat la Spitalul Judeţean, la Jibou, 125 de doze, la Şimleu Silvaniei, 210 doze, iar la Crasna, 10 doze.

"Campania de vaccinare reprezintă un moment important în evoluţia strategiei de combatere a pandemiei şi primul pas către revenirea lucrurilor la o normalitate care a lipsit în ultimele luni ale anului 2020. Obţinerea unui vaccin care poate fi administrat cu rezultate fundamentate ştiinţific, este în aceeaşi măsură o şansă şi modalitatea de a ne arăta solidaritatea şi încrederea faţă de cei din linia întâi. Mulţumesc cadrelor medicale care voluntar au deschis lista primelor persoane vaccinate la nivelul judeţului Sălaj. Mesajul transmis este unul puternic şi de încredere pentru sălăjeni, într-un moment în care reţelele de socializare sunt inundate de informaţii care nu au nici un fel de suport ştiinţific", a declarat prefectul Virgil Ţurcaş.

Prima persoană vaccinată a fost medicul Monica Puşcaş, şefa Secţiei Pneumologie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Zalău. "Nu am niciun fel de emoţii. Sigur că vor fi şi alte tipuri de vaccin şi să sperăm că va fi pentru cât mai multă lume. În cazul virusurilor cu transmitere respiratorie este important să se vaccineze cât mai multă lume ca să se reducă circulaţia acestor între persoane. Vaccinul este singura soluţie în acest moment", a declarat dr. Puşcaş. Medicul a preferat să se vaccineze în spatele paravanului, fără accesul presei.

vaccinare anti-covid in salaj foto andreea vilcovschi

I-a urmat doctorul Gabriel Găvriluţ, şeful Secţiei Pneumologie. "Am ales să mă vaccinez pentru că am încredere în vaccin şi pentru că nu vreau să mă îmbolnăvesc. Din punctul meu de vedere, vaccinul este una dintre marile descoperiri ale medicinei şi nu ştiu de ce se face atâta gălăgie cu vaccinul ăsta. Pentru reacţii adverse? Toate medicamentele care au un efect terapeutic au şi efecte adverse; dar, foarte important, vaccinul nu are, deocamdată, mortalitate, pe când SARS-CoV-2 are".

Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Sălaj au precizat că în a doua parte a lunii ianuarie va demara faza comunitară a campaniei, în care populaţia din judeţ se va putea vaccina în cele nouă centre special amenajate.

Vă mai recomandăm:

Experienţa unei paciente infectate cu coronavirus. „Faceţi orice să nu vă îmbolnăviţi!“

Primar izolat la domiciliu după o dezbatere electorală. Unul dintre contracandidaţi a ajuns la spital

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite