Grădina Zmeilor - "Meteora" României. De unde vine numele ciudatelor formaţiuni stâncoase

Grădina Zmeilor -

Grădina Zmeilor este situată în localitatea Gâlgău Almaşului din Sălaj FOTO Arhivă

Unul dintre cele mai spectaculoase locuri din Sălaj este Grădina Zmeilor, o rezervaţie naturală geologică şi peisagistică ce aduce, într-o oarecare măsură, cu Meteora grecilor. Păstrând, bineînţeles, proporţiile.

Ştiri pe aceeaşi temă

Grădina Zmeilor este situată la marginea localităţii Gâlgău Almaşului, din comuna sălăjeană Bălan şi este, de fapt, un ansamblu neregulat de stânci, formate aici prin desprinderea unor blocuri sau compartimente de gresii din dealul Închieturi. Potrivit geologilor, aceste formaţiuni au alunecat  pe argilele de la baza, spre firul părului Dosului. Ulterior, datorită agenţilor modelatori, s-au format cele mai bizare forme: coloane, metereze, poduri, ciuperci, unele având înăltimi de peste 10-12 metri.

Formele ciudate ale stâncilor, dar şi imaginaţia bogată a localnicilor, a făcut ca acestora să le fie atribuite denumiri cu conotaţii supranaturale. Astfel, cele mai mari stânci, în formă de prismă, au fost numite Zmeul şi Zmeoaica, dar sunt şi unele stânci ce poartă denumiri mai... pământene: Moşu, Eva, Dorobanţul Degeţelul, Sfinxul, Călugărul, Căpitanul, Soldaţii, Eva.

Legenda Fetei Cătanii

În jurul Grădinii Zmeilor a fost ţesută de localnici şi o legendă, ce vorbeşte despre o fată, din sat, care se îndrăgosteşte un soldat. Cum mama vitregă a fetei nu a acceptat relaţia şi dragostea dintre cei doi, aceasta a blestemat-o pe fată, transformând-o într-o stană de piatră. Bătrânii satului povestesc că până la alunecările de teren din 1971 se putea vedea stânca care a creat legenda. Acesta avea forma unei fete cu părul lung, cu ulcior în mână şi cu o doniţă în spate.

Citeşte şi FOTO Ideea care ar putea schimba faţadele clădirilor din România: grădini verticale în loc de ziduri cenuşii

FOTO Locul în care narcisele cresc fără se le sădească nimeni, "călcat" de vaci şi de turişti amatori de flori puse în vază

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările