FOTO Corneliu Coposu, comemorat în satul natal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Regretatul om politic român Corneliu Coposu a fost comemorat sâmbătă, 22 noiembrie, în satul său natal, Bobota, din judeţul Sălaj. Zeci de persoane au adus, astfel, un omagiu, Seniorului, la împlinirea a 19 ani de la moartea sa.

În 11 noiembrie s-au împlinit 19 ani de când trecea la cele veşnice, pe un pat de la Spitalul Universitar din Bucureşti, Corneliu Coposu, ”Seniorul” politicii româneşti. În satul său natal, Bobota, momentul a fost comemorat după 11 zile, evitându-se, astfel, orice asociere cu campania electorală pentru alegerile prezidenţiale.


Comemorarea a început cu o slujbă de pomenire oficiată la Capela Greco-Catolică din localitate, după care participanţii - în principal localnici - s-au deplasat, într-o procesiune, către bustul Seniorului din faţa Centrului Cultural Şincai - Coposu, unde a avut loc o scurtă ceremonie religioasă.


Corneliu Coposu s-a născut la 20 mai 1914, în comuna Bobota (Sălaj), fiind fiul preotului Valentin Coposu, fost protopop greco-catolic al Districtelor Şamşud şi Coşlariu şi, totodată, un adept înfocat al Partidului Naţional din Transilvania. Liderul său spiritual a fost Iuliu Maniu, premier, de mai multe ori, al României, fost preşedinte al PNŢ şi deţinut politic, după 1947.


Maniu a fost prezent în viaţa lui Corneliu Coposu încă din copilăria acestuia, între cei doi existând şi o relaţie de rudenie. Maniu este şi cel care i-a influenţat radical cariera lui Coposu, îndrumându-l să aleagă Facultatea de Drept în locul celei de Teologie, care era o tradiţie de generaţii în familia Seniorului.
Între 1937 şi 1940, Coposu a fost secretarul personal al lui Maniu, iar din 1940 a fost secretarul politic al acestuia.


Corneliu Coposu a făcut 17 ani de puşcărie politică, între 1947 şi 1964, fiind acuzat de „înaltă trădare a clasei muncitoare“ şi „crimă contra reformelor sociale“. Arestat în iunie 1947, Corneliu Coposu a fost ţinut în închisoare până în 1955 fără a fi trimis în judecată. Abia în 1955 a fost condamnat la 15 ani de închisoare, „traseul“ complet urmat de Senior în temniţele comuniste fiind Ministerul de Interne (MI) – Malmaison – Văcăreşti – Snagov - Piteşti (înainte de macabrul experiment de reeducare) – din nou arestul MI – Craiova – Uranus – iarăşi în arestul MI – Jilava - iarăşi Malmaison – Capul Midia – Ghencea – Brag adiru – Popeşti-Leordeni – MI – Uranus – Jilava – Gherla – Sighet – Aiud – Râmnicu Sărat (unde a stat opt ani) – MI – domiciliul forţat la Rubla. După Revoluţia din ’89, Coposu a anunţat revenirea pe scena politică a Partidului Naţional Ţărănesc Creştin şi Democrat, al cărui preşedinte a fost între 1990 şi 1995. Fost senator şi liderul opoziţiei din România postdecembristă, Corneliu Coposu moare la 11 noiembrie 1995, la Spitalul Universitar Bucureşti.

Citeşte şi Coposu, românul care trăgea ţara spre Vest când se privea doar spre Est: „Integrarea în Europa va veni după ce vom restructura instituţiile democratice”

EXCLUSIV Un secol de la naşterea lui Corneliu Coposu. Cum a prevăzut Seniorul, în 1987, căderea comunismului

EXCLUSIV Stenograma secretă a lui Coposu despre spălarea de creier de la Piteşti: „Pe un popă îl puneau să facă liturghie cu pişat“

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite