Cum s-au împărţit banii pentru drumurile naţionale. Bode: „O Regională a primit din pix cât toate celelalte la un loc“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Directorul DRDP Cluj, directorul CNAIR şi ministrul Transporturilor FOTO Andreea Vilcovschi
Directorul DRDP Cluj, directorul CNAIR şi ministrul Transporturilor FOTO Andreea Vilcovschi

Ministrul Transporturilor s-a arătat nemulţumit de faptul că unele direcţii regionale au fost avantajate anii trecuţi în repartiţia banilor pentru întreţinerea drumurilor naţionale.

Aproximativ 20 milioane de lei vor fi investiţi în acest an pentru întreţinerea drumurilor naţionale care traversează Sălajul, a anunţat Lucian Bode, ministrul Transporturilor, adăugând că bugetul este cu 300% mai mare decât cel alocat anul trecut.

Potrivit oficialului, în 2017, Secţia Drumuri Naţionale Zalău a primit 5,3 milioane de lei, în 2018, doar 3,6 milioane de lei, iar în 2019, 6,7 milioane de lei. Pentru anul în curs, a fost asigurată deja o primă repartiţie de 11,6 milioane de lei. Printre sectoarele de drum din Sălaj care vor beneficia de investiţii importante în 2020 se numără DN1F Bocşa – Bobota, DN1F Sânmihaiu Almaşului – Ciumărna şi DN1G Sânmihaiu Almaşului – Tihău. De asemenea, este în lucru expertiza tehnică pentru remedierea problemelor de pe DN1H, zona dealul Vârşolţului.

Ministrul Transporturilor a ţinut să semnaleze o problemă pe care a constat-o după instalarea în funcţie, vizavi de modul în care au fost repartizaţi banii de la bugetul de stat pentru întreţinerea drumurilor naţionale: "Am constatat cu regret că anumite Regionale, cum este cea de la Iaşi, a primit din pix o repartiţie din banii de buget reprezentând echivalentul sumelor repartizate către toate celelalte DRDP-uri la un loc. Este anormal ca o regiune să beneficieze de o anumită sumă, iar o alta, cu un număr de kilometri de drumuri naţionale mai mare, să primească doar 10 sau 20% din necesar". Ca urmare, Bode a cerut conducerii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere să găsească un echilibru în repartizarea sumelor, luând în calcul, printre altele, kilometrii şi starea drumurilor. În acest context, ministrul a dat ca exemplu DRDP Cluj, care gestionează drumurile naţionale dintre şapte judeţe şi care, deşi are al doilea volum de kilometri în administrare - după DRDP Bucureşti - se află la coada clasamentului în ceea ce priveşte bugetul alocat în anii anteriori.

Citiţi şi:

Ministrul Transporturilor: Peste 70 de km de drumuri judeţene din Sălaj şi Cluj vor fi transformate în drumuri naţionale

Chinezii vor să construiască şoseaua de centură a Zalăului. Când ar putea fi dat drumul în trafic

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite