Cum a fost transformată aniversarea unei românce de-o vârstă cu Unirea într-un fel de priveghi. Femeia imobilizată la pat, fotografiată frumos alături de oficialităţi

Cum a fost transformată aniversarea unei românce de-o vârstă cu Unirea într-un fel de priveghi. Femeia imobilizată la pat, fotografiată frumos alături de oficialităţi

Ana Ignăţiel a fost sărbătorită în salonul de spital FOTO Facebook.com/Instituţia Prefectului - Judeţul Sălaj

250 de români care au împlinit sau vor împlini în 2018 un secol de viaţă sunt omagiaţi în cursul acestui an de către autorităţi, în cadrul Campaniei "O viaţă cât un centenar", derulată de către Ministerul Afacerilor Interne.

Ştiri pe aceeaşi temă

Lansată la mijlocul lunii aprilie 2018 în semn de preţuire faţă de românii care s-au născut în anul Marii Uniri, campania are ca scop mediatizarea poveştilor de viaţă ale "centenarilor". Cei 250 de sărbătoriţi sunt vizitaţi de către reprezentanţii MAI, pentru a-i cunoaşte, a le asculta poveştile şi pentru a învăţa din experienţa unui secol trăit în România.
 
“V-aţi născut odată cu România şi aţi avut privilegiul de a trăi alături de Ea 100 de ani de istorie! O istorie nu întotdeauna uşoară, dar una demnă. Din păcate nu mai avem lângă noi pe mulţi dintre cei care au contribuit în aceşti 100 de ani la dezvoltarea României, aşa cum am cunoscut-o noi, cei cu mai puţini ani de viaţă!
 
România a fost făurită de cei care au crezut în destinul acestui stat, de cei care au trăit, au muncit şi au rămas aici, în ciuda încercărilor sau provocărilor istoriei. România va rămâne România atâta timp cât fiecare dintre noi va crede în Ea, atât timp cât fiecare dintre noi îşi va dovedi patriotismul prin tot ceea ce face şi cât timp vom avea înţelepciunea de a les pune copiilor şi nepoţilor noţtri cu ce sacrificii a fost făurită naţiunea noastră. România va rămâne atata timp cât ne vom respecta strămoşii şi eroii noştri, bunii şi străbunii”, le-a transmis ministrul Carmen Dan în scrisoarea de felicitare.
 

Cu flori la căpătâi şi acoperită cu tricolorul

Ana Ignăţiel este unul dintre românii ajunşi la venerabila vârstă de 100 de ani. Originară din judeţul Alba, şi-a trăit cea mai mare parte a vieţii la Timişoara, unde a lucrat ca laborantă, pentru ca în ultimii ani să se mute Zalău, împreună cu rudele care o îngrijesc. Starea sa de sănătate a făcut necesară internarea, pentru o perioadă, la o clinică privată de recuperare. Acolo a fost vizitată miercuri, 13 iunie, de către reprezentanţii Instituţiei Prefectului, ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean şi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Porolissum", pentru a-i înmâna un drapel, o insignă cu inscripţia "România 100" şi scrisoarea ce i-a fost adresată de către ministrul Carmen Dan. Momentul de sărbătoare a fost marcat şi cu un tort în culorile drapelului naţional, alături de un buchet de flori şi mici cadouri, cumpărate la iniţiativa câtorva dintre oamenii în uniformă participanţi şi cu sprijinul Corpului Naţional al Poliţiştilor.

 
Subprefectul Alexandru Vegh îi înmânează drapelul FOTO Instituţia Prefectului Sălaj
 
Momentul care s-a dorit a fi o omagiere a fost transformat, însă, într-un "priveghi", după cum se vede în fotografiile postate pe contul de Facebook al Prefecturii Sălaj. Cum sărbătorita este imobilizată la pat, "oaspeţii" s-au adunat în jurul său, ţinând în mâini tortul tricolor, cu lumânări, i-au acoperit trupul în drapelul naţional şi i-au pus flori la capătâi. Dacă actiunea a fost una bine intenţionată, rezultatul nu a fost unul tocmai reuşit.
Pentru ca tabloul să fie complet, salonul a fost "garnisit" şi cu un bannere aşezate strategic la capul sărbatoritei. Reprezentanţii Prefecturii, instituţie care a coordonat acţiunea, nu au comentat pe marginea subiectului.

Gheorghe Şolomonean, felicitat la cei 100 de ani de către prefectul Florin Florian FOTO Instituţia Prefectului Sălaj
 

În aceeaşi zi, autorităţile au ajuns şi la Grigore Şolomonean, din localitatea Chendrea, un alt sălăjean de-o vârstă cu Marea Unire. "Centenarul" a luptat pe frontul Celui De-al Doilea Război Mondial, iar când s-a întors pe meleagurile natale a ridicat, ca meşter zidar, peste 100 de case în satul natal şi localităţile din jur. Grigore Şolomonean le-a împărtăşit vizitatorilor traumatizanta călătorie de întoarcere de pe front, dar şi momente plăcute petrecute alături de familia numeroasă, ce se compune acum din patru copii, 10 nepoţi şi 10 strănepoţi.

Mai puteţi citi:

Omagiu inedit adus eroilor celor două Războaie Mondiale. Peste 6.000 de arbori plantaţi în forma iniţialelor R şi M

 

citeste totul despre: