Cum îi ajută baletul pe copii să se dezvolte armonios: „Astfel învaţă că pentru a obţine ceva trebuie să depui efort“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Instructoarea de balet Mirela Pop (38 de ani) din Zalău reuşeşte să transforme copii neastâmpăraţi chiar şi mai mici de 5 ani în tineri eleganţi, graţioşi, echilibraţi emoţional, care ştiu să muncească în echipă. Baletul este o activitate ideală de timp liber pentru cei mici, subliniază balerina.

În Zalău, un oraş în care alternativele oferite copiilor pentru petrecerea timpului liber sunt extrem de puţine, Mirela Pop, o tânără de 38 de ani, îi învaţă pe cei mici mişcările graţioase ale baletului, ajutându-i să se dezvolte frumos.

Balerină din copilărie la rândul ei, instructoarea Mirela Pop a decis în urmă cu cinci ani să dea mai departe din bucuriile şi satisfacţiile pe care i le-a oferit această formă de artă de-a lungul vieţii. „Am avut o copilărie minunată, iar baletului i se datorează în mare parte acest lucru“, spune cu încântare Mirela.

Baletul clasic, ca un joc antrenant

Recunoaşte că la început, lucrul cu copiii, unii dintre ei mai mici de 5 ani, i s-a părut foarte dificil şi solicitant. „M-am văzut într-o sală împreună cu mulţi copii care se zbenguiau peste tot şi cu care nu aveam habar cum trebuie să lucrez. Lipsa mea de experienţă în acest domeniu era evidentă, aşa că am pus mâna pe carte“, îşi aminteşte instructoarea de balet.

A studiat manuale de psihologie şi a încercat să se adapteze fiecărui copil în parte. „A fost nevoie de foarte multă răbdare şi de nervi de oţel. Am învăţat foarte multe de la copii, pentru ca apoi să-i pot învăţa şi eu ce mi-am propus. Copiii se schimbă de la un an la altul, astfel că sunt nevoită să îmi schimb mereu strategia pentru a le capta constant atenţia. Baletul clasic poate deveni pentru mulţi copii o mare plictiseală, mai ales pentru că elementele trebuie repetate mult până sunt învăţate. În aceste condiţii, a trebuit să inventez tot felul de artificii pentru a-i determina să le placă ceea ce fac. După ce intră în joc, se descurcă minunat“.

Instructoarea din Zalău spune că este conştientă că fiecare gest al său, fiecare cuvânt rostit, atitudinea, ţinuta, reacţiile din situaţiile delicate îşi pun amprenta asupra dezvoltării emoţionale a copilelor. De aceea, este extrem de atentă la tot ceea ce face şi spune în sala de balet şi consideră că prin acest autocontrol a reuşit să evolueze odată cu micuţele balerine.

„Scopul meu, în final, este ca, pe lângă o îndrumare a primilor paşi de balet, copiii să capete şi o ţinută, o atitudine fizică şi psihică adecvată, care îi va ajuta să evolueze sănătos. Vreau ca fiecare fetiţă care a trecut prin sala, mâinile şi sufletul meu să-şi aducă aminte cu drag de momentele petrecute la orele de balet. Consider că asta este esenţa a ceea ce încerc să fac cu aceşti copii frumoşi“.

Visul Arianei

Reuşita Mirelei Pop în ceea ce le predă fetiţelor este confirmată de entuziasmul şi de bucuria micuţelor balerine, de dăruirea şi de seriozitatea de care acestea dau dovadă la cursuri, deşi au vârste fragede.

Ariana este una dintre cele aproape 200 de fete cărora Mirela le-a insuflat dragostea pentru balet încă de la prima oră de curs. Era un ghemotoc de fetiţă ce nici nu împlinise 5 ani. Acum are 7 ani şi nu a lipsit de la niciun antrenament. „Ariana păşeşte pe vârfuri şi face reverenţe cu aripi de lebădă. Micuţa noastră balerină îşi trăieşte visul ce îmbrăţişează frumuseţea, graţia şi eleganţa, visul de a deveni, într-o bună zi, asemenea distinsei sale coregrafe, o frumoasă şi talentată balerină. Cred cu tărie că baletul este cea mai pură formă a frumuseţii şi excelenţei şi îi mulţumim Mirelei pentru tot efortul şi implicarea ei, pentru toată răbdarea şi devotamentul său. Fetiţa mea este extrem de fericită că face balet, iar pe Mirela o adoră. Este modelul ei!“, spune Mihaela Cuceu, mama Arianei.

„Copiii să se joace mult şi afară“

Privind în urmă, Mirela spune că a lucrat cu mulţi copii. Nu le-a ţinut socoteala, dar să tot fi fost vreo 200. „Unii au venit şi au plecat după două-trei luni, alţii activează din 2011 în formaţia noastră de dans, «Arabesque»“, menţionează ea.

La cursurile ei, instructoarea Mirela Pop primeşte fetiţe care au împlinit 5 ani, dar mai face şi excepţii, dacă observă că o fetiţă este receptivă, se poate adapta regulilor şi cerinţelor impuse. Încurajează mişcarea, pe care o consideră esenţială pentru dezvoltarea frumoasă a celor mici. „Copiii trebuie să se joace mult şi afară, în aer liber. În jurul vârstei de 6-7 ani, ar fi bine să fie îndrumaţi pentru a-şi descoperi un hobby. Este foarte important să facă ceva ce le place, indiferent câte activităţi experimentează până fac alegerea potrivită. În acest fel vor avea satisfacţii şi vor căpăta încredere în ei, vor deveni adulţi fericiţi şi sănătoşi. Din păcate, oraşul nostru nu oferă o paletă variată de activităţi. Avem copii extraordinar de talentaţi, doar că trebuie descoperiţi“.

Referindu-se la beneficiile baletului, Mirela aminteşte, pe lângă dezvoltarea fizică armonioasă, graţia şi eleganţa ţinutei. Şi asta nu este tot, adaugă instructoarea. „Copilul învaţă, astfel, să se autodescopere şi să capete încredere în sine, învaţă că pentru a obţine ceva trebuie să depui efort şi învaţă să muncească în echipă. Tot prin dans, deprinde echilibrul în mişcări, reuşeşte să se concentreze mai bine“.

Liste de aşteptare pentru cursurile de balet

Mirela Pop avea 8 ani când a intrat pentru prima dată într-o sală de balet. Văzuse balerine în spectacolele televizate, îndrăgea teribil acest stil de dans şi a fost atât de fascinată de feminitatea, graţia şi de eleganţa lor, încât în sufletul ei de copil s-a născut dorinţa de a le călca pe urme.

Când nu a trecut de prima preselecţie făcută la Casa Pionierilor din Zalău de către profesoara cercului de balet, Dolores Corovei, nu s-a descurajat. A revenit în sală după circa două săptămâni, hotărâtă să-i demonstreze instructoarei că este talentată şi că merită o şansă. A reuşit, pentru că după nici şase luni de pregătire, Mirela a ajuns în trupa micuţelor balerine cu care Casa Pionierilor se prezenta în spectacole. În anii ce au urmat, a dansat pe multe scene din ţară, a participat la numeroase spectacole şi competiţii.

În cei 30 de ani ce au trecut de atunci, nu a încetat să-i fie recunoscătoare profesoarei sale, Doly, cum îi spuneau fetele. „Pentru mine a fost un model, o a doua mamă. Fiecare oră de balet şi fiecare spectacol au fost experienţe frumoase. M-a încurajat să compun coregrafii, iar rezultatele muncii mele nu au întârziat să apară: în vara lui 1995, la Năvodari, am câştigat două premii întâi cu coregrafiile proprii – unul pentru solo clasic şi unul pentru dans modern, categoria grup. De atunci compun mereu. Oricând aud muzică, nu se poate să nu-mi zburde imaginaţia.“

Cum a ajuns să predea mai departe tainele baletului? „Fetiţa mea avea 4 ani şi era plină de energie. Prietenele mele, care aveau fetiţe de vârste apropiate, insistau să le iniţiez copilele în tainele dansului. Iar eu, deşi aveam o slujbă şi o familie, simţeam că nu sunt împlinită, că îmi lipseşte ceva“, povesteşte Mirela Pop.

Trei grupe de mici balerine

Primul lucru pe care l-a făcut a fost să ia legătura cu cea care a învăţat-o să danseze şi care a încurajat-o să realizeze şi coregrafii, cu profesoara Dolores Corovei: „Am anunţat-o despre ce intenţionez să fac şi a crescut inima în mine când mi-a răspuns: «Mirela, mă bucur să văd că rămâne ceva în urma mea».

Pentru mine a fost ca o binecuvântare“. Aşa se face că în luna februarie a anului 2011 a luat fiinţă formaţia de dans clasic „Arabesque“, cu o grupă de fetiţe de 5 ani. La scurt timp a înfiinţat-o şi pe a doua, pentru că era cerere mare, iar de trei ani lucrează cu trei grupe de mici balerine. Numărul celor care vor să înveţe primii paşi de balet este în continuă creştere, astfel că Mirela Pop este nevoită să facă liste de aşteptare şi, pe măsură ce se eliberează vreun loc în grupe, poate primi noi eleve.

Vă mai recomandăm:

Frumoasa Patricia, fata de 18 ani din Sălaj care s-a îndrăgostit de satul românesc: a transformat o casă veche într-un veritabil muzeu

Cine sunt „Nimfele Dace“, tinerele care dansează fermecător şi fac cunoscută în Europa istoria antică a României VIDEO

Paraziţii intestinali la copii - care sunt simptomele care trebuie să îi alerteze pe părinţi - sfaturile medicilor

Semnele care arată că un copil mic are probleme cu vederea. Cum îşi dau seama părinţii că trebuie să meargă la doctor

Tabără de pictură la Iaz. 15 copii vor învăţa să picteze pe sticlă

Demonstraţie de bunătate în centrul Zalăului. Târg caritabil pentru copiii din centrele de plasament - FOTO

Copiii au invadat Muzeul Judeţean. Maraton de evenimente la Noaptea europeană a muzeelor - FOTO

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite