Şimleuanii evaluează administraţia locală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Autorităţile din Şimleu sunt evaluate de cetăţeni
Autorităţile din Şimleu sunt evaluate de cetăţeni

Ieri, la sediul Primăriei Oraşului Şimleu Silvaniei, s-au desfăşurat o serie de interviuri prin care locuitori ai oraşului au fost chestionaţi în privinţa serviciilor furnizate cetăţenilor de autoritatea locală. Cercetarea este realizată de Asociaţia Oraşelor din România în cadrul unui proiect finanţat prin Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative.

Acţiunea vizează realizarea unei diagnoze asupra nevoilor specifice de informare, consiliere şi consultanţă ale locuitorilor din mediul urban în raport cu instituţia Primăriei. În plus, se urmăreşte şi identificarea priorităţilor şi soluţiilor de intervenţie publică în acest domeniu”, se explică într-un comunicat al primăriei Şimleu.

Cercetarea constă într-un studiu cantitativ (sondaj de opinie) în rândul cetăţenilor, întâlniri de grup cu angajaţi ai Primăriei şi cu oameni de afaceri, interviuri individuale cu persoane cheie din comunitate (reprezentanţi autorităţi locale, cadre didactice, jurnalişti, reprezentanţi ONG, reprezentanţi ai cultelor, unităţilor sanitare etc.).
 
„În calitate de membri ai Asociaţiei Oraşelor din România am sprijinit realizarea acestei cercetări în condiţii de obiectivitate, deoarece sunt interesat ca rezultatele acestui barometru să fie realiste, ca bază obiectivă în elaborarea soluţiilor, proiectelor şi strategiilor viitoare. Din aceste considerente am căutat să invităm în cadrul focus-grupurilor persoane din mai multe categorii socio-profesionale”, a declarat primarul Septimiu Ţurcaş.

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite