Poliţist din Vaslui cercetat disciplinar pentru că a zdrobit în bătaie cu ranga un bărbat care îi muncea în gospodărie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţistul local cercetat pentru lovire şi alte violenţe FOTO Facebook/pagina personală
Poliţistul local cercetat pentru lovire şi alte violenţe FOTO Facebook/pagina personală

Un poliţist local din oraşul vasluian Murgeni este anchetat penal pentru lovire şi violenţe pentru că l-a lovit cu o rangă pe un bărbat care presta diverse acvităţi în gospodăria omului legii. Primarul din Murgeni l-a trimis pe poliţist şi în faţa comisiei de disciplină ca să dea explicaţii pentru comportamentul său.

Un poliţist local din oraşul Murgeni, Vaslui, în vârstă de 45 de ani, este cercetat penal şi disciplinar pentru că, pe 4 decembrie, l-a bătut cu o rangă pe un bărbat de 49 de ani, de loc din judeţul Bacău, care muncea pentru omul legii în gospodăria acestuia.

Băcăuanul nu a mai venit la treabă sâmbătă, 4 decembrie, iar când s-a întâlnit cu poliţistul, acesta l-a certat, iar apoi i-a aplicat mai multe lovituri cu un levier, scrie Vremea Nouă

Martorii la incident spun că victima nu s-a putut apăra pentru că era sub influenţa alcoolului.

La faţa locului a fost chemată o ambulanţă, care l-a transportat pe bărbatul din judeţul Bacău la spitalul din Bârlad. 

Acesta a fost diagnosticat cu „plagă tăiată cu hematom epicranian, plagă tăiată antebrat stâng şi multiple contuzii”, după cum a precizat medicul Oana Balbuzan, purtătorul de cuvânt al spitalului bârlãdean.

După o zi de spitalizare, victima a fost externată. Băcăuanul va fi examinat luni, 6 decembrie, de un medic în vederea eliberării unui certificat medico-legal şi îl va da apoi în judecată pe poliţist. 

Problemele omului legii nu se opresc aici. IPJ Vaslui a deschis un dosar penal pe numele lui.

„Agresorul este cercetat într-un dosar penal deschis de Politia orasului Murgeni, în care se fac cercetări pentru infractiunea de lovire si alte violente. De asemenea, se vor stabili cu exactitate împrejurările în care a avut loc fapta si se vor lua măsurile care se impun”, a precizat Mihaela Manolache, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

Şi primarul oraşului Murgeni s-a autosesizat în acest caz şi l-a trimis pe poliţistul local în faţa comisiei de disciplină. „Am înţeles că a avut o altercaţie, un conflict, unde a lovit cu un corp metalic, levier ceva. S-a întâmplat, asta e, o să-l băgăm în comisia de disciplină şi o să vedem ce măsură vom lua, chiar dacă fapta s-a petrecut în timpul lui liber! Asta nu-l absolvă de vina că a avut o conduită necorespunzătoare! Conduita unui poliţist local trebuie să fie model, conform statutului de poliţist local”, a declarat primarul Eduard Cazacu, pentru Vremea Nouă.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Bătaie pe un loc de parcare în Satu Mare. Agresorul ţinea locul ocupat pentru soţia sa VIDEO

Bătaie între doi elevi, chiar în sala de clasă, într-o şcoală din Dâmboviţa

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite