Oţelul-FC Vaslui 1-2. Liviu Ciobotariu: „O victorie frumoasă, în urma căreia am mai pierdut doi jucători importanţi“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Antal are înscrise 10 goluri în acst sezon FOTO: Adevărul
Antal are înscrise 10 goluri în acst sezon FOTO: Adevărul

FC Vaslui a surprins, aseară, pe toată lumea în urma victoriei din deplasarea de la Galaţi şi, până diseară cel puţin, a urcat pe poziţia a 7-a în clasament cu un total de 21 de puncte.

Galben-verzii au dat dovadă, la meciul cu Oţelul, de determinarea şi atitudinea de care suporterii se plângeau că jucătorii nu o mai arată pe teren. 

Cu Sânmărtean aflat în una din zilele lui mari, elevii lui Ciobi reuşesc să deschidă scorul în minutul 27, printr-un şut deviat al lui Wilk, după o pasă genială primită de la căpianul formaţiei.

Repriza a doua a aparţinut tot vasluienilor, care au avut câteva ocazii clare de a înscrie. Cu 5 minute înainte de fluierul final, acelaşi Sânmărtean ia mingea cu el şi porneşte un contraatac supranumeric, îi pasează lui Antal în careu care este luat pe sus de portarul Brăneţ. Centralul a dictat penalty, fostul gălăţean find cel care a mărit avantajul formaţiei sale.

Gazdele reuşesc şi ele golul de onoare în minutul 93, tot în urma unei lovituri de la 11 metri, iat antrenorul german al oţelarilor îşi trecve în cont al doilea eşec.

Victorie cu sacrificii

Victoria l-a mulţumit la culme pe Liviu Ciobotariu care, deja, a recunoscut că se gândeşte la partida de miercuri cu Concordia Chiajna, când va fi nevoit să facă şi acolo improvizări. În întâlnirea de aseară, Wilk şi Viveiros s-au accidentat destul de grav şi sunt şanse mici să fie recuperaţi până miercuri.

„Victoria este una meritată, eu nu pot decât să îmi felicit jucătorii pentru cum au jucat, pentru atitudinea avută. Suntem pe un drum bun, încercăm să menţinem acest ritm până la final. Ştiam că Oţelul are jucători periculoşi de la mijloc în sus, dar i-am blocat foarte bine. Am închis spaţiile şi am putut declanşa contra-atacuri periculoase. A fost o victorie frumoasă, în urma căreia am pierdut doi jucători importanţi pentru partida cu Chiajna. Din păcate acest meci ne va priva de aportul lui Viveiros şi Wilk. Ambii au accidentări destul de urâte, sper ca măcar pe unul dintre ei să îl recuperăm cât mai repede, eventual până etapa viitoare“, a spus Liviu Ciobotariu la finalul meciului.

Oţelul Galaţi: Brăneţ - Sârghi, Mişelăricu, Sipovici, Popescu - Cooper, Giurgiu (Tudorie '90) - Iorga (Băjenaru '77), Marquinhos, Gavrilă (Astafei '61) - Henrique. Antrenor: Ewald Lienen.

FC Vaslui: Cerniakuskas - Celeban, Prahic, Cordoş, Muşat - Sânmărtean (Pătulea '87), Madson - Viveiros (Lovrecici '57), Antal, Wilk (Enescu '77) - Temwanjera. Antrenor: Liviu Ciobotariu.

Cartonaşe galbene: Sipovici '14, Giurgiu '16, Iorga '65, Marquinhos '71, Cooper '73, Brăneţ '84 / Temwanjera '2, Wilk '66, Cordoş '72, Antal '84, Enescu '87

Arbitri: Cătălin Popa (central) - Octavian Şovre, Vasile Marinescu (asistenţi) - Cristina Dorcioman (rezervă) 

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite