Două alarme false cu bombă la Vaslui. Mesajele au fost trimise pe mailul Poliţiei Locale şi au vizat o piaţă din oraş
0Piaţa agroalimentară Traian din municipiul Vaslui a fost evacuată vineri, 27 mai, de două ori în decurs de doar câteva ore deoarece au fost transmise două ameninţări cu bombă. După ce zona a fost verificată şi nu s-a descoperit niciun pericol, activitatea a fost reluată.
Vineri, 27 mai, o primă ameninţare cu bombă a fost transmisă pe mailul Poliţiei Locale din Vaslui. În mesaj se menţiona că a fost plasată o bombă în piaţa Traian, cea mai aglomerată piaţă din municipiul Vaslui.
„Azi, 27.05.2022, la ora 08,15, s-a primit o sesizare de la Poliţia Locală Vaslui, cu privire la faptul că, la ora 07.59, au primit un e-mail referitor la plasarea în municipiul Vaslui, în piata Traian, a unui dispozitiv exploziv. Se fac verificări pentru clarificarea situaţiei”, au precizat reprezentanţii IPJ Vaslui.
La faţa locului au fost trimise mai multe echipe specializate, zona a fost împrejmuită, iar circulaţia a fost restricţionată în zonă. După ce au fost efectuate verificări, nu a fost identificat niciun obiect suspect, astfel că activitatea a fost reluată.
După aproximativ două ore, o nouă ameninţare cu bombă a fost transmisă pe mailul Poliţiei Locale din Vaslui. „Echipajele s-au întors la faţa locului şi fac din nou verificări”, au transmis reprezentanţii IPJ Vaslui. Şi de această dată s-a dovedit a fi o alarmă falsă.
Poliţiştii fac acum cercetări pentru a identifica persoana sau persoanele care au transmis sesizările false cu bombă în vederea sancţionării lor.
Vă mai recomandăm să citiţi şi:
Alerta falsă cu bombă la un mall din Bucureşti a stat necitită de poliţie mai bine de 10 ore