Cazul poliţistului care s-a fotografiat în ipostaze pornografice. „Lucrează de 21 de ani în sistem, a trecut toate testările psihologice”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
politist Galati

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Vaslui a declanşat o anchetă internă după ce în spaţiul public au apărut mai multe fotografii în care un poliţist este surprins în ipostaze pornografice.

Potrivit reprezentanţilor IPJ Vaslui, poliţistul care apare în imaginile pornografice este unul cu experienţă, care lucrează de 21 de ani în sistem, iar la ultima testare psihologică, realizată în 2018, a fost declarat apt, ca de altfel, la toate celelalte testări anterioare. 

„În urma imaginilor apărute în mediul online, Compartimentul Informare şi Relaţii Publice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui este abilitat să comunice următoarele: Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui a dispus efectuarea de verificări, prin Compartimentul Control Intern. Faţă de agentul de poliţie, a fost dispusă declanşarea cercetării prealabile, pentru comportament necorespunzător în societate, abatere prevăzută de Statutul Poliţistului. Precizăm că poliţiştii sunt evaluaţi psihologic la anumite intervale de timp, în funcţie de specificul structurii în care aceştia îşi desfăşoară activitatea”, se menţionează în comunicatul transmis de oficialii IPJ Vaslui.

„Adevărul” a solicitat un punct de vedere poliţistului incriminat, prin intermediul Compartimentului Informare şi Relaţii Publice al IPJ Vaslui, însă nu a dat curs demersului.

Aspecte din viaţa privată sau vulnerabilităţi în faţa infractorilor?

Fotografiile controversate cu poliţistul din Vaslui au împărţit opinia publică în două tabere. De o parte sunt cei care susţin că sunt aspecte ce ţin de viaţa privată, care nu ar trebui făcute publice, de cealaltă parte sunt cei care afirmă că astfel de fotografii vulnerabilizează un poliţist.

„Vinovaţii morali ai acestor fapte sunt atât conducerea IPJ Vaslui, cât şi a MAI, deoarece au angajat în sistem oameni care nu erau dedicaţi acestei profesii. S-au făcut angajări pe cumetrii, relaţii, cu scopul bine determinat de a distruge şi de a denigra această instituţie. Am lucrat în această instituţie 35 de ani, dar ce văd acum îmi este ruşine şi mă dezgustă”, a comentat un fost poliţist vasluian.

Un alt poliţist, care a ocupat ani la rând funcţii de conducere în cadrul IPJ Vaslui, consideră că astfel de cazuri decredibilizează întreaga Poliţie: „ Din punctul meu de vedere nu il face vulnerabil si santajabil atâta vreme cât a devenit publică situatia, dar îşi pierde toată autoritatea şi credibilitatea de om al legii, conducând astfel la afectarea gravă a imaginii instituţiei Poliţiei. Ce om ar apela la un poliţist compromis moral sau ar asculta indicaţiile unui asemenea politist?”

De la sfârşitul lunii august anul trecut, IPJ Vaslui nu are inspector-şef în funcţie, comanda fiind asigurată de un adjunct, la rândul său, împuternicit în funcţie. Pe 31 august 2020, prin ordin al ministrului Afacerilor Interne la comanda IPJ Vaslui a fost împuternicit comisarul şef Ioan Marcu Tamaş, la acea vreme inspector şef la IPJ Arad. Acesta a refuzat să se prezinte la Vaslui, acesta prelungindu-şi succesiv concediile medicale.

Protagonistul unui alt scandal sexual, avansat director adjunct înainte de pensionare

Cazul de la IPJ Vaslui aminteşte de un alt scandal sexual în care a fost implicat, în urmă cu câţiva ani, un comisar din cadrul Penitenciarului Vaslui. Şeful Serviciului Siguranţă de la acea vreme a apărut în mai multe fotografii complet dezbrăcat în sala de forţă a închisorii. Şi în cazul respectiv, fotografiile au fost realizate tot de către protagonist, cu ajutorul unui selfie stick.  

În urma anchetei disciplinare dispuse în cauză, comisia de disciplină din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarului (ANP) a decis sancţionarea ofiţerului şi retrogradarea acestuia pe o funcţie inferioară, apreciindu-se că prin gestul său de a se poza gol în incinta unităţii a încălcat statutul.

După trei ani de la scandal, ofiţerul a fost avansat în funcţie, fiind numit director adjunct al închisorii. Ulterior, a părăsit sistemul pensionându-se cu drept la pensie de serviciu.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Poliţia Română renunţă la „omerta”. Despescu: Nu fugim de responsabilitate. Nu s-a negociat aplicarea legii. Vasilescu: A fost o acţiune oficială cu rezultat bun

Reacţii dure după imaginile publicate de „Adevărul“ cu şefii din Poliţie şi Clanul Duduienilor: Slugărnicie! Să fie demişi!

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite