A supravieţuit miraculos unei căderi de la etajul IV

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O bătrână de 71 de ani s-a aruncat de la balconul unui apartament situat la etajul IV şi a scăpat cu viaţă. Pensionara le spunea rudelor că nu mai suportă viaţa

Pensionara este domiciliată în judeţul Galaţi dar locuia de mai multă vreme la fiica ei din Bârlad, într-un bloc din zona Cinema Bârladul.

Bătrâna suferea de mai multe boli cronice şi avea dureri care o chinuiau îngrozitor. Din acest motiv obişnuia să le spună copiilor că nu mai suportă viaţa şi chiar ar fi afirmat la un moment dat că-şi doreşte să moară. Nimeni nu a luat vorbele ei în serios, dar a fost suficient să o lase nesupravegheată câteva minute pentru ca aceasta să-şi pună planul în aplicare.

Incidentul s-a petrecut luni după-amiază, în jurul orei 18.00. O vecină a auzit un zgomot puternic şi a bătut la uşa bătrânei pentru a verifica dacă totul e în regulă. Din păcate, era prea târziu.

Impactul cu solul nu a fost letal deoarece deasupra balcoanelor de la etajele inferioare sunt montate copertine ce au amortizat căderea. Victima a fost dusă la spitalul bârlădean şi după stabilizarea hemo-dinamică a fost supusă unei intervenţii chirurgicale. „Momentan este stabilă, pe Terapie intensivă. Respiră spontan fără ajutorul aparaturii”, a declarat, pentru „Adevărul”, Gabriela Daniş, directorul medical al spitalului.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite