Turnu Severin: PORTRET/ Imre Lukacs promovează, gratuit, Severinul prin fotografie

La 9 ani a primit cea mai mare lovitură a vieţii: a rămas fără părinţi şi a fost preluat de o casă de copii. Nu s-a dat bătut şi se consideră acum un om împlinit.

A avut o viaţă nu tocmai uşoară. A trecut prin multe, pornind de jos. A crescut într-un cătun din comuna harghiteană Ditrău, ajutându-şi atât cât a putut familia în gospodărie.

Din păcate, nu s-a bucurat prea mult de ea, pentru că pe când avea doar nouă ani, a rămas fără părinţi. A ajuns astfel într-o casă de copii din Miercurea Ciuc, fiind despărţit de cei doi fraţi ai săi.

Sora a ajuns într-o altă casă de copii din Cluj, plecând după Revoluţie în Ungaria cu noua-i familie, iar fratele, fiind mai mare, s-a întreţinut singur, muncind în diverse localităţi.

Anii petrecuţi în orfelinat au fost, pe departe, importanţi în ceea ce priveşte educaţia sa. “Am locuit acolo vreo patru ani, unde am învăţat într-adevăr patru clase, după care m-au băgat la o şcoală profesională de tâmplar.

Apoi, m-am dus în construcţii, iar înainte de armată, la 18 ani, am făcut şi o şcoală de şoferi şi de mecanici auto”, îşi aminteşte Imre Lukacs (67 ani) despre acea perioadă.

A urmat armata, dar şi intrarea, pur şi simplu, în “pâine”. “Lucram ca şofer pe un punct de comandă. Cum am terminat armata,  am plecat şi am lucrat la Anina, în mină, la 1200 metri adâncime, ca ajutor electrician.

După trei luni, în care a fost foarte greu, dându-mi seama că nu e bine am plecat la Porţile de Fier I”, îşi continuă povestea vieţii bătrânul. 

La 5 ani, făcea morişti de apă
Despre perioada copilăriei, îşi aduce aminte întotdeauna cu nostalgie. Visul său de a de veni electrician s-a împlinit, chiar dacă a trebuit să treacă prin multe greutăţi.

“Îmi doream din tot sufletul să mă fac electrician. Vă spun şi un secret. Eram micuţ, aveam vreo cinci, şase ani, când la noi în curte curgea un pârâu şi construiam mici morişti de apă. Ştiam să fac aşa ceva încă de-atunci”, mărturiseşte Imre Lukacs.

Îşi aminteşte chiar şi despre truda părinţilor săi. “Tatăl meu era, săracul, ţăran, ţăran. Avem patru hectare de pământ şi din ăla trăiam şi dădeam şi la stat, vă spun. Dădeam cotă la stat. Nu ne ajuta statul cum e acum. Dădeam carne de vită, carne de porc, fân, cartofi, păioase, tot ce vrei”, povesteşte pensionarul care a pornit de jos în carieră.

A fost, pentru început, ajutor electrician, şef de echipă electrician, apoi specialist automatizări în electricitate. S-a şi căsătorit în această zonă. “A fost o ofertă de 10.000 lei, la Porţile de Fier, o minciună, ştiţi ca să atragă muncitori, în 1965 şi atunci am decis să mă duc acolo, unde m-am angajat ca ajutor electrician.

De acolo, ştiţi cum e, învaţă, învaţă şi fel de fel de concursuri. Am fost foarte bun, m-am remarcat şi la 32 de ani, am primit Ordinul Muncii clasa a treia pentru marile realizări la Porţile de Fier I. Am fost apoi la PF II şi de-acolo la pensie”, adaugă Imre Lukacs.

Aflat la pensie, bărbatul şi-a descoperit o nouă pasiune: fotografia. Din 2004, surprinde peisajele  şi obiectivele  Severinului, imprimându-le pe CD-uri pe care apoi le împarte prietenilor sau colegilor.

“Am văzut cât e de frumos Severinul şi, din proprie iniţiativă, m-am apucat să fotografiez.. Pe oricine întâlnesc pe stradă, dau câte un cadou: CD-ul cu aceste peisaje. „Uitaţi ce frumuseţi avem noi în Severin” şi ei le revad şi ma întreabă „Domne`, dar cu v-a venit ideea?!”, ne spune mândru Imre Lukacs.

Cum vedeţi Severinul peste zece ani?
I.L.: „Dacă ce s-ar continua cu ce s-a făcut în ultimii trei ani, Severinul ar putea ajunge cel mai frumos oraş al României. Avem multă verdeaţă, multe monumente istorice, se curăţă tot. Va fi un exemplu pentru alte oraşe. Plus că avem un mare avantaj: apa. Noi dacă rămânem fără apă, avem o grămadă de izvoare. Şi mai suntem şi oraş la Dunăre. Viena încântă Dunărea, Budapesta încântă Dunărea, dar şi noi avem aşa ceva. Hai să încântăm şi noi!”

Ce vă place să fotografiaţi cel mai mult?
I.L.: „Nu caut ceva special. Găsesc un copac frumos, dezvoltat, cum avem în Parcul Dragalina, arborii seculari, îl fotografiez. Tot acolo am văzut, chiar de două ori, şi o broască ţestoasă, ştiţi că acolo e luncă şi am pozat-o. Fotografiez noutăţile, tot ce s-a construit, noile parcuri, fântânile, absolut tot ce merită văzut”.

Ce-i place?
I.L.: „Oamenii sunt foarte diferiţi. În Severin, mi-au plăcut într-adevăr, pentru că sunt oameni liniştiţi, binevoitori şi nu sunt agresivi ca în alte zone”. 

Ce nu-i place?
I.L.: „Nu-mi plac oamenii care n-au încredere în viitor sau comentează mereu că nu-i bine aşa sau altfel şi aşteaptă mereu să ia cineva atitudine. Detest oamenii delăsători care aşteaptă ceva fără să facă nimic în schimb”.