Turnu Severin: Cristian Jianu activează ca şi medic de peste trei decenii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristian Jianu
Cristian Jianu

Din 1984, activează neîntrerupt ca medic la Spitalul Județean din  Drobeta Turnu Severin. Are în spate 26 de ani de activitate, până în prezent a salvat mii de vieți.

Cristian Jianu  s-a născut şi a crescut într-o familie unită cu un tată medic şi o mamă farmacistă, de la ei învăţând în primul rând etica şi deontologia medicală. Pe la vârsta de 16 ani visa să urmeze o carieră în avocatură, însă la insistenţele tatălui a renunţat la acel vis şi a urmat o carieră în medicină.

„De mic am avut acest talent de a vorbi uşor şi ca atare am vrut să fac dreptul, dar tatăl meu a intervenit, atunci, şi mi-a spus că nu e bine să urmez o carieră în avocatură. După o mai mare chibzuinţă i-am dat dreptate”  ne mărturiseşte Cristian Jianu.

Astfel a absolvit Facultatea de Medicină în 1978, după care urmat specializarea în cardiologie pe care a terminat-o în 1984.

Cu toate că la început nu prea a agreeat ideea de a deveni medic şi a avut dificultăţi în primii ani într-un final a reuşit să se adapteze şi asta datorită dorinţei sale de a studia şi de  aprofundare a cunoştinţelor medicale. În primii doi ani de activitate un real sprijin i-a fost tatăl său care a fost şef  la secţia de cardiologie.

„ Tatăl meu a fost şef de secţie aici şi l-am prins în primi mei doi ani de activitate, am colaborat cu el” ne spune doctor Jianu.

Fiind mereu angrenat în dorinţa de a învăţa şi de a cunoaşte cât mai mult despre pregătirea medicală Doctor Jianu a participat la o serie de congrese medicale atât pe plan naţional cât şi internaţional.

De-a lungul timpului Cristian Jianu a ocupat şi câteva  funcţii de conducere.  Din 1990 până în 1996 a ocupat funcţia de director la Direcţia Sanitară iar din 1997 până în 2000 funcţia de director la Spitalul Judeţean din Drobeta Turnu Severin.

De menţionat este faptul că de 12 ani colaborează cu două televiziuni locale unde realizează emisiuni de informare medicală. Doctorul are 33 de ani de activitate ca medic din care 26 ca şi cardiolog. În prezent este purtător de cuvânt în cadrul Spitalului Judeţean din Drobeta Turnu Severin.

„Este o muncă pasionantă de la care am învăţat cum să-mi organizez timpul, am învăţat să pot lucra pe mai multe planuri la fel de performant, să lucrez cu oamenii în colectiv” conchide Cristian Jianu.


ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI:
Cum este să fi medic în România?

Profesia de medic în România este o profesie dificilă şi asta pentru că nu ai posibilităţi de cele mai multe ori să pui diagnosticul cu acurateţe, nu ai posibilităţi terapeutice eficiente. În ciuda minusurilor din sistem este o meserie de prestigiu intelectual.

Dacă faci medicina foarte important este să ai chemare pentru aşa ceva, în primul rând să ai chemare pentru studiu şi în al doilea rând trebuie să ai o abilitate în comunicarea interumană pentru că meseria de medic este o profesie de comunicare cu pacientul.

Ce faceţi în timpul liber?
Sunt un mare iubitor de literatură, citesc foarte multe cărţi. Pe lângă asta îmi place foarte mult teatrul şi muzica, îmi plac lucrurile care mă relaxează şi care îmi înobilează sufletul.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite