S-a spânzurat în faţa casei sale în Săptămâna Patimilor

S-a spânzurat în faţa casei sale în Săptămâna Patimilor

Un bărbat în vârstă de 51 de ani, din satul Malovăţ -Mehedinţi, a decis să-şi încheie conturile cu viaţa tocmai în Săptămâna Mare. Acesta a fost găsit spânzurat în faţa porţii de la intrare în casă, miercuri noaptea.

Bărbatul a fost găsit spânzurat, miercuri noaptea, în jurul orei 3:00, de soţia sa. Aceasta a alertat autorităţile sunând la numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112.  La locul faptei s-a deplasat un echipaj medical care a încercat resuscitarea bărbatului, însă din păcate, acesta a fost declarat decedat.

Bărbatul nu a mai avut tentative de suicid şi nu obişnuia să consume alcoool. Gestul său este cu atât mai mult de neînţeles pentru familie mai ales că în vara aceasta urma să aibă loc nunta fiicei sale. Nu a lăsat un bilet prin care să explice ce l-a determinat să recurgă la acest gest extrem.

Cavadrul a fost preluat de serviciul judeţean de medicină legală pentru efectuarea necropsiei, dar potrivit anchetatorilor nu sunt dubii cu privire la moartea sa pentru că pe corpul său nu au fost găsite urme de violenţă.

Poliţia a deschis un dosar penal, aşa cum se obişnuieşte în caz de moarte suspectă, pentru a stabili cauzele şi împrejurările exacte în care a survenit decesul.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: