Peste 80 de intervenţii ale pompierilor în minivacanţa de Paşte şi 1 Mai

Peste 80 de intervenţii ale pompierilor în minivacanţa de Paşte şi 1 Mai

În minivacanţa de Paşte şi 1 Mai - Ziua Internaţională a Muncii, la nivelul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Drobeta” al judeţului Mehedinţi au fost înregistrate 88 de solicitări în situaţii de urgenţă, majoritatea dintre acestea fiind destinate acordării asistenţei medicale de urgenţă. Summary

Pompierii mehedinţeni au intervenit pentru salvarea victimelor şi asigurarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor la 12 accidente rutiere, în care au fost implicate 18 persoane, 13 dintre acestea fiind transportate la spital de către echipajele medicale SMURD şi Serviciul Judeţean de Ambulanţă.

Totodată, paramedicii SMURD au acordat asistenţă medicală unui număr de 66 de persoane, 40 dintre acestea fiind transportate la spital.

Pompierii militari au acţionat pentru deblocarea a două persoane, rămase în interiorul unor locuinţe - un minor, în vârstă de un an şi şase luni, căruia i-au administrat oxigen, deoarece încăperea în care a fost găsit era inundată cu fum de la o oală uitată pe aragaz şi o altă persoană, în vârstă de circa 88 de ani, care a fost găsită decedată.

De asemenea, echipajele de pompieri au acţionat şi pentru stingerea a două incendii izbucnite la o casă de locuit, în localitatea Punghina, şi un depozit de furaje, în localitatea Căzăneşti, cauza probabilă de producere a acestora fiind folosirea intenţionată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul.

În data de 30 aprilie, un echipaj de pompieri din cadrul Detaşamentului Drobeta Turnu Severin, la solicitarea poliţiei, a efectuat o misiune de căutare a unei persoane - un bărbat în vârstă de circa 87 ani, cu probleme medicale, dispărută din data de 29.04.2019 în localitatea Moiseşti, comuna Iloviţa. Au fost organizate echipe mixte, formate din pompieri, poliţişti şi jandarmi, persoana fiind găsită decedată.

Totodată, în perioada 26 aprilie – 01 mai, cadrele Inspecţiei de Prevenire au desfăşurat 35 de controale: 23 la unităţile de cult, 9 la unităţile de turism şi 3 la amenajările temporare în aer liber cu public numeros, fiind aplicate 53 de avertismente şi 6 amenzi, în cuantum de 12.500 de lei, la unităţile de turism.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: