O fetiţă a ajuns la spital cu arsuri pe faţă în urma unui incendiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O fetiţă în vârstă de 10 ani a ajuns la spital după ce a suferit arsuri pe faţă încercând să stingă un incendiu izbucnit în coliba în care se afla, în comuna mehedinţeană Iloviţa, medicii fiind de părere că i-au fost afectate căile respiratorii.

Incendiul a izbucnit joi după-amiază, puţin înainte de ora 16, la o colibă din comuna  mehedinţeană Iloviţa. Pompierii au fost alertaţi de un bărbat, care a sunat la 112 anunţând că o fetiţă a fost rănită.

La faţa locului a ajuns un echipaj de pompieri cu o autospecială cu apă şi spumă pentru lichidarea incendiului, dar şi o ambulanţă din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) Mehedinţi, care a constatat că fetiţa în vârstă de 10 ani a suferit arsuri la nivelul feţei, aceasta fiind transportată la Spitalul Judeţean din Drobeta Turnu Severin.

Reprezentanţii SJA Mehedinţi au declarat că minora are nevoie de îngrijiri medicale dar şi investigaţii amănunţite, întrucât există suspiciunea că i-ar fi fost afectate căile respiratorii.

Pompierii au lichidat incendiul, în care au fost distruse mai multe bunuri, primele verificări arătând că acesta a izbucnit de la o defeţiune a intalaţiei electrice. Fetiţa a fost rănită încercând să stingă incendiul în momentul în care a văzut că izbucneşte.

Citiţi şi:

VIDEO Pompierii s-au luptat intens cu un incendiu puternic la Teregova

Şcoală mistuită de flăcări în Neamţ. Cei 130 de copii din Icuşeşti au fost mutaţi într-un corp vechi de clădire

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite