Eliza Constantinescu, una din doamnele distinse şi energice ale societăţii severinene. Soţia primarului Severinului s-a implicat în activităţi caritabile

Eliza Constantinescu, una din doamnele distinse şi energice ale societăţii severinene. Soţia primarului Severinului s-a implicat în activităţi caritabile

Severinul de altădată FOTO sursa Facebook

În societatea severineană de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi în primele decenii ale celui următor, unul dintre cuplurile cele mai preţuite a fost cel format de Grigore Constantinescu şi Eliza Gr. Constantinescu.

Ştiri pe aceeaşi temă

Grigore Constantinescu se trăgea dintr-o familie de boiernaşi din Baia de Aramă, unde s-a născut în anul 1855. Absolvent al Facultăţii de Drept din Bucureşti, a îmbrăţişat cariera de avocat, pe care a practicat-o până la vârsta de 90 de ani, cu un an înainte de a se săvârşi din viaţă. Încă din tinereţe a intrat şi în politică, în Partidul Conservator, afirmându-se ca unul din fruntaşii vieţii politice mehedinţene. În anii 1892-1894 a fost pentru prima dată primar al Severinului, reales ulterior pentru încă zece ani, apoi deputat şi senator takist, timp în care a iniţiat o serie de proiecte îndrăzneţe de modernizare a oraşului, între care au figurat: înfiinţarea serviciului edilitar, extinderea oraşului şi ridicarea planului acestuia în anul 1897, introducerea iluminatului electric, construcţia băilor comunale, ridicarea monumentului Împăratului Traian în centru oraşului, operă a sculptorului Franassovici etc. A sprijinit, de asemenea, activitatea culturală a oraşului şi mai ales proiectele născute în cancelaria Liceului „Traian”, ca şi înfiinţarea unor publicaţii cunoscute în societatea locală, cum au fost „Lectura” şi „Gazeta Mehedinţiului”.

Grigore Constantinescu a fost căsătorit cu Eliza Constantinescu, doamnă care şi-a luat şi cognomenul de Balota (Constantinescu-Balota), familia având în zona acestei localităţi unele din proprietăţile sale.

„Eliza Constantinescu a fost una din doamnele cele mai distinse şi mai energice ale societăţii severinene, o femeie care nu s-a mulţumit să rămână în umbra prestigiului soţului său, ci, dimpotrivă, împreună cu alte doamne din elita locală, au lansat şi au condus cu succes iniţiative rămase de paradigmă în conştiinţa publică”, spune prof. dr. Tudor Răţoi, şeful Serviciului Judeţean al Arhivelor Naţionale Mehedinţi. Una dintre cele mai cunoscute iniţiative de acest fel a fost înfiinţarea, în anul 1906, a filialei Turnu Severin a Societăţii Naţionale de Cruce Roşie a României. Extrem de interesant, în organismele de conducere ale filialei, alături de Eliza Constantinescu-Balota, în societate au intrat numai femei, şi ele personalităţi din elita severineană a timpului, precum: Maria T. Costescu (soţia cunoscutului ziditor de instituţii Teodor Costescu), Elena T. Isvoranu şi Maria Bungeţianu (soţia revizorului şcolar Demetru Bungeţianu, vicepreşedinte), Lucreţia I. Paulian (soţia lui I. Şt. Paulian, dirijorul corului Societăţii Muzicale „Doina”, casieră), Lisonette Antonescu şi Paula T. Blebea (secretare), Ecaterina Alimănescu, Olga col. Străinescu, Felicia Axente, Angela Alexandrescu, Alice Brăescu, Zoe Bratoloveanu, Ana g-ral Brătuianu, Caliopy Delescu, Eliza Vorvoreanu (se pare soţia scriitorului Urmuz), Sofia Mateescu, Elena Rădulescu, Alex. Spineanu, Ecaterina Cernăianu şi E. Crăciunescu (membre). Singurii bărbaţi acceptaţi şi cooptaţi în organismele de conducere ale filialei au fost dr. I. Glavici şi prof. Al. Bărcăcilă.

„În 1913, filiala severineană a Crucii Roşii a organizat lazarete pentru îngrijirea soldaţilor români întorşi bolnavi din campania din Bulgaria. În 1914 a oferit hrană, locuinţă şi îmbrăcăminte refugiaţilor sârbi încartiruiţi în Turnu Severin. În 1916 a instalat în oraş un spital înzestrat cu tot instrumentarul cerut de practica medicală în împrejurările date. După luptele de la Alion, Vârciorova şi Cireşu, spitalul a fost evacuat la Filiaşi, apoi, în raport cu evaluţia evenimentelor politice şi militare, la Galaţi şi respectiv Botoşani, unde a funcţionat până după luptele de la Mărăşeşti, Mărăşti şi Oituz, când s-a fixat la Căneşti cu statut de centru al ofiţerilor convalescenţi”, mai spune prof. dr. Tudor Răţoi.

După Războiul Reîntregirii Neamului, în 1922, filiala a înfiinţat un dispensar pentru combaterea bolilor sociale în judeţ şi care a afectuat cercetări medicale în rândul populaţiei din comunele Balta, Nadanova, Izverna, Sălişte, Bâlvăneşti, Podeni, Gornenţi, Cireşu şi Godeanu cu satele (14 iunie – 4 aug. 1922) şi Broşteni, Floreşti, Ciovârnăşani, Şişeşti, Zegujani, Horăşti, Samarineşti, Sura, Strâmtu şi Covrigi cu satele lor (4 august – 14 septembrie 1922). În urma acestor cercetări, în anii 1922-1923, au fost trataţi 1890 de suferinzi.
În 1933 filiala număra circa 150 de membri, fondurile sale provenind din cotizaţii, donaţii, serbări, baluri etc. Din aceste fonduri s-au dat ajutoare cantinelor şcolare, studenţilor săraci, femeilor sărmane şi sinistraţilor din Basarabia, Iaşi, Bârlad şi chiar din străinătate (Franţa şi Italia).

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: