Cum s-a schimbat în ultimele luni viaţa copilului care trăieşte în sălbăticie. Acum îl aşteaptă pe Moş Crăciun

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ionuţ Rafa şi învăţătoarea lui
Ionuţ Rafa şi învăţătoarea lui

Povestea lui Ionuţ Rafa, copilul de şase ani care trăieşte departe de lumea civilizată, într-un colţ al Mehedinţiului, împreună cu bunica şi tatăl său, a făcut înconjurul ţării după ce a apărut în luna iunie în “Adevărul”.

A sensibilizat sute de oameni cum vorbeşte despre luptele sale cu şepii cu atâta uşurinţă ca şi cum ar fi ceva normal ca un copil de numai 6 ani să trăiască aşa, dar nu şi autorităţile, care nu au făcut nimic pentru a-i schimba viaţa în bine a acestui copil.

Ionuţ Rafa (6 ani) a început în această toamnă clasa pregătitoare la Iloviţa. Ar fi fost mai aproape de şcoala din Orşova, însă Primăria nu a catadicsit să repare drumul şi să-l deblocheze, aşa că familia a luat decizia să se mute într-o altă colibă sărăcăcioasă, mai aproape de Iloviţa, pentru a merge la şcoala din sat. La Iloviţa, dar şi în satele învecinate, localnicii obişnuiesc să-şi ţină animalele în aceste colibe şi să se adăpostească de vremea rea, dar pentru familia lui Ionuţ a fost singura soluţie la îndemână.

„E un copil cuminte, se descurcă”

În fiecare zi, Ionuţ merge pe jos circa patru kilometri, dar nu se plânge. Îi place la şcoală şi încearcă să ţină pasul cu colegii săi, care au fost la grădiniţă şi sunt mai bine pregătiţi. S-a adaptat uşor la viaţa de elev, învăţătoarea fiind mulţumită de modul cum se descurcă.

„E un copil cuminte, se descurcă, trebuie să muncească mai mult, dar sunt mulţumită ca şi profesor. Eu apreciez tot efortul pe care îl face el. Este singurul elev din clasă care vine de la o distanţă aşa mare” spune învăţătoarea Simona Viţel.

Ionuţ a învăţat şi primele cuvinte în limba engleză şi spune că vrea să se facă pompier.

De Crăciun, Ionuţ ar vrea ca Moşul să îi aducă dulciuri multe şi jucării, în mod special un avion. Sunt câţiva severineni care au fost aproape în ultimele luni de el şi îi ajută familia cu tot ce pot. Tatăl lui Ionuţ şi-a pierdut slujba şi acum munceşte prin sat pentru a strânge un ban. Singurul venit este un ajutor social de aproape 200 de lei al bunicii şi alocaţia lui Ionuţ.


 

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite