Înregistrare inedită cu Nichita Stănescu. „Eu am avut norocul să-mi fie profesor George Călinescu. Era micuţ şi leonin”

Înregistrare inedită cu Nichita Stănescu. „Eu am avut norocul să-mi fie profesor George Călinescu. Era micuţ şi leonin”

Nichita Stănescu

Profesorul Titu Dinuţ din comuna mehedinţeană Şişeşti a avut bucuria ca în luna mai a anului 1983 să-l primească în casa sa pe Nichita Stănescu. Acesta venise într-o vizită în Mehedinţi, unde s-a întâlnit, în Drobeta Turnu Severin, cu scriitorii locali şi alţi oameni de cultură.

Ştiri pe aceeaşi temă

Nichita Stănescu, considerat cel mai mare poet român al secolului XX, a fost oaspetele comunei Şişeşti în mai 1983, unde a vizitat muzeul localităţii şi a lăsat un autograf în cartea muzeului de acolo, unde a scris “Nichita Stănescu, azi”.

“La Titu Dinuţ acasă, împreună cu mai mulţi poeţi, scriitori şi oameni de cultură, solişti folk, actori, în tradiţia locului gazda îşi ospătează musafirii cu de-ale locului, o masă foarte frumoasă, la care s-a discutat foarte mult, dar centrul atenţiei era ce spunea Nichita Stănescu. La un moment dat, Titu Dinuţ are inspiraţia, pătruns de frumuseţea schimbului de replici din jurul mesei sale, să apese pe înregistrare la un casetofon”, povesteşte scriitorul şi profesorul Dan Şalapa.

Ce povestea despre George Călinescu

La 22 de ani, după acel moment, Titu Dinuţ i-a încredinţat caseta lui Dan Şalapa, care, cu ajutorul unor specialişti, a mai putut reconstitui circa zece minute din acea discuţie purtată de marele poet român cu scriitorii locali din Mehedinţi.

FOTO Scriitorul Dan Şalapa

“Printre acestea, amintirile sale despre George Călinescu, în postură de evocator al lui Tosltoi, sunt antologice. Ineditul acestei evocări constă în maniera în care Nichita îl imită pe profesorul său, în rostirea lui prelungă şi legănată, în accentele sale patetice, în inflexiunile variind de la tonalităţi înalte, la unele foarte joase”, spune Dan Şalapa, care a realizat un film documentar despre cele două vizite ale poetului Nichita Stănescu în Mehedinţi, mai şi decembrie 1983.

Nichita Stănescu îşi descrie profesorul în felul următor:

„Eu am avut norocul să-mi fie profesor George Călinescu. Era aşa, micuţ şi leonin (...) Şi a venit în pas grăbit la catedră... Şi eu stăteam în rândul întâi, să-l sorb, altfel... Era aşa: dacă puteam să-l fur între pleoape, eram o fură ... Era să fac criză de infarct!. Începând de aici, Nichita intră într-un fel de transă actoricească, imitându-şi maestrul: "Tolstoi, de la Anna Karenina, a zis: <<Când voi muri, voi spune tot adevărul despre femei!>> Revine, şi exclamă patetic: Domnule, eu eram înnebunit! După care, îşi reia savurosul recital imitativ: Dar atunci, voi trage repede, peste mine, capacul! Face o paranteză şi precizează: Da, avea şi un accent moldovenesc, foarte suav, care îndulcea puţin vorbirea, fără nicio chestie... Şi continuă scena anterioară, cu mare emoţie: M-am speriat! Şi când am văzut cabotinismul întins dincolo de limite, care devenea deja artă pură, mască... Nu înţelegeam nimica, domnule! Eram aşa .. Era să cad sub bancă! A fost un şoc dom'ne! Iar evocarea inedită a lui Călinescu se termină - pe acea înregistrare audio – astfel, cu aceeaşi voce a la Călinescu: <Eu, ca şi Anaximene, mă plimb printre fenomene!> Cu mare admiraţie, Nichita concluzionează tranşant: Ehe, a fost un geniu, dom ne, geniu naţional!”, scrie Dan Şalapa, într-o carte de eseuri, interviuri şi comentarii intitulată „Glissando”.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările