Încep disponibilizările la RAAN Turnu Severin. Un angajat este în greva foamei de 16 zile pentru salariile restante

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Singura uzină de apă grea din Europa trece la disponibilizări. Începând cu data de 1 octombrie,  1525 de salariaţi de la Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare din Drobeta Turnu Severin, aflată în insolvenţă din septembrie 2013,  pleacă în şomaj.

Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă Mehedinţi şi-a luat măsuri speciale pentru evitarea aglomeraţiei în instituţie dat fiind volumul imens de dosare care trebuie înregistrate  S-a stabilit ca un număr de 10 salariaţi să se ocupe de primirea acestor dosare şi au fost mobilizaţi şi salariaţii de la punctele de lucru din judeţ, “Au fost întocmite şi afişate la sediul instituţiei noastre listele cu planificarea pe zile şi ore în vederea depunerii dosarelor pentru toţi salariaţii de la RAAN ce urmează a fi disponibilizaţi, în intervalul 02.10.2015 - 09.10.2015”, spune directorul AJOFM Mehedinţi, Ioan Suru.

În acest interval de timp, au fost planificate aproximativ 300 persoane pe zi, vor fi primite şi verificate dosarele în intervalul orar 8-12, iar după aceea vor fi introduse în aplicaţia informatică.

“Pentru a evita aglomerările de persoane şi eventualele probleme care pot interveni, salariaţii RAAN sunt rugaţi să respecte planificarea efectuată pe zile şi ore, iar salariaţii AJOFM Mehedinţi îi asigură că toate dosarele vor fi primite, soluţionate şi încărcate în sistemul informatic astfel încât aceştia să beneficieze de toate drepturile ce li se cuvin”, mai spune directorul AJOFM Mehedinţi.

Situaţie tensionată

În acest moment, activitatea de pe platforma Combinatului de Apă Grea este oprită, majoritatea angajaţilor care vor fi disponibilizaţi fiind în perioada de preaviz şi, respectiv, în perioada celor 10 zile libere plătite. În total, la fabrica de apă grea au fost 1054 de angajaţi, iar conform planului de disponibilizare pleacă 904 şi rămân 150 de angajaţi. Cei 150 de angajaţi vor avea grijă de instalaţii, dar vor supraveghea şi cele două zone importante de pe platformă, instalaţia de distilare şi depozitul de apă grea. Situaţia este însă extrem de tensionată atât pentru cei care rămân în continuare angajaţii combinatului, dar şi pentru cei pleacă fiindcă nu şi-au primit salariile din luna mai.

„Este cea mai spinoasă problemă. Toată lumea este extrem de tensionată, toată lumea mă întreabă dacă vin sau nu banii, toţi avem nevoie de aceşti bani. Avem nevoie pentru fabrică de aceşti bani pentru că sunt plăţi care trebuie efectuate, materiale care trebuie achiziţionate. Oprirea unei fabrici nu se face pur şi simplu , ai apăsat pe un buton şi s-a oprit, mai sunt operţiuni care trebuie efectuate. Deocamdată toată activitatea este oprită pentru că nu mai există utilităţi, nu mai există nimic altceva”, spune Ervin Watzlawek, directorul Combinatului de Apă Grea.

În greva foamei de 16 zile

De altfel, la Combinatul de Apă Grea un angajat este în greva foamei de 16 zile în semn de protest faţă de faptul că nu s-au acordat aceste salarii. De starea de sănătate a protestantului, care se degradează pe zi ce trece, se preocupă numai colegii de muncă şi directorul combinatului. În ultimele zile, Mihaela Cozma a suferit câteva crize de tahicardie şi numai vitaminele şi calciul administrate de foştii colegi de la dispensarul medical al unităţii, o ţin pe picioare. Mihaela Cozma, de 53 de ani, dispecer de producţie la Combinatul de Apă Grea lucrează din data de 1 octombrie 1987, este însă hotărâtă să rămână în greva foamei până când vor fi achitate la zi salariile restante.

image
“Am mare noroc cu colegii mei care vin să aibă grijă de mine, îşi neglijeză familiile ca să stea cu mine, se rotesc. Şi domnul director Watzlawek vine să stea de vorbă cu mine. Din autorităţi nu a venit nimeni, au fost întrebaţi şi au spus că nu vin ca să nu se interpreteze politic”, spune Mihaela Cozma, dispecer la fabrica de apă grea, unul din angajaţii care vor pleca din fabrică începând cu data de 1 octombrie.

Mesaje pe Facebook pentru Mihaela Cozma

Ca fost angajat al Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare, senatorul de Mehedinţi, Marius Bălu, îi adresează rugămintea Mihaelei Cozma să renunţe la această formă de protest extremă într-o scrisoare deschisă publicată pe contul său de pe Facebook: “Dacă prietenia mea contează, dacă faptul că am mers, ani de zile, la lucru, ascultând aceeaşi sirenă, dacă ai încredere în cuvântul unui om care n-a avut puterea să vă mintă niciodată, te rog să te opreşti din acest protest!  Pentru cei care ne-au făcut rău tuturor, şi eu şi tu şi absolut toţi mehedinţenii nu contăm mai mult decât o cifră, una pe care să o treacă la singurele rubrici care le produc emoţii: câştiguri şi pierderi”.

Mulţi alţi severineni, preocupaţi de starea de sănătate a Mihaelei, îi adresează pe Facebook aceeaşi rugăminte. "Mihaela, te rog! “ , trei cuvinte magice care te îndeamnă să nu renunţi la viaţă, distinsă şi luptătoare doamnă! Nimic pe lumea aceasta nu ramâne neplătit dar te rog, NU plăti cu viaţa ta !!!!! “, “Respect. Da,ca şi femeie o rog să se oprească din această pedeapsă extremă”, “Să treci prin instituţii şi să vezi că odată când deţineai funcţii erai adulată, iar după aceea să vezi că persoanele pe care tu le respecţi nu îţi întorc respectul sunt indiferente de dramele prin care treci. Ei nu o să te ajute niciodată ,ei au totul”, sunt doar câteva din mesajele postate pe Facebook.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite