Tulcea: Au trecut 21 de ani de la catastrofa Mogoşoaia

În urmă cu 21 de ani, în apropiere de satul tulcean Grindu, 207 persoane au pierit în apele Dunării în urma unui accident naval . Vasul de pasageri Mogoşoaia s-a ciocnit de un convoi de barje.Victimele, aproape toate din Grindu, au umplut un cimitir întreg.

Nu a existat aproape nicio casă care să nu fi pierdut pe cineva în acea zi neagră,  în care ceaţa a acoperit o tragedie ulterior acoperită şi de autorităţile comuniste din acea vreme. Era 10 septembrie 1989,  ziua în care moartea a făcut o haltă lângă Grindu şi a luat cu ea 207 suflete dintr-o sorbire.
Nava a plecat din Galaţi supraîncărcată, mult peste capacitatea de 160 de locuri, pe o ceaţă deasă. Până la Grindu erau doar câţiva kilometri, iar toţi călătorii munceau în Galaţi. Ghinionul lor a fost faptul că, cu o zi înainte, echipajul de pe împingătorul „Peter Kranicev”, care ducea şase barje în amonte spre Ruse, sărbătorise ziua naţională a Bulgariei şi nu au mai respectat regulile de navigaţie. La ora 8.20, au intrat în plin în Mogoşoaia şi în câteva secunde nava plină cu oameni a ajuns pe fundul Dunării. Doar 17 persoane au scăpat. Printre supravieţuitori s-au numărat şi un copil care a fost găsit plutind strângând în braţe un bidon gol pe care în ultima clipă i-l dăduse tatăl său.

„Mogoşoaia-istoria unei tragedii“
Un gălăţean a cules toate dramele familiilor celor dispăruţi atunci într-un volum. Cartea-document semnată de Petru Rău se numeşte „Mogoşoaia-istoria unei tragedii“. Autorul se cutremură şi acum când îşi aminteşte de atmosfera acelor zile. „Primii morţi începuseră să apară şi erau duşi la docurile din Galaţi, unde se amenajaseră trei încăperi - una pentru bărbaţi, una pentru femei şi una pentru copii. Oamenii stăteau în grupuri, nu discutau decât în şoaptă şi foarte rar. Câte cineva izbucnea într-un hohot de plâns din care nu se oprea decât atunci când începea un altul“, îşi aminteşte cel care a zugravit în scris tragedia. Despre această catastrofă presa vremii abia a relatat pe scurt, în câteva ştiri. Era ultimul an în care ţara se afla sub stăpânirea comunismului.

Povestea supravieţuirii

Mărturiile supravieţuitorilor regăsite în volumul ce aduce în prim-plan catastrofa sunt impresionante. Costel Petrache împlinea 21 de ani peste puţin timp şi se pregătea să plece în Armată. A plecat la Galaţi să facă rost de vin pentru că părinţii pregăteau o petrecere cu această ocazie. „La scurtă vreme de la plecare, am simţit dintr-o dată o smucitură puternică şi vaporul s-a înclinat imediat. În buluceala aceea, câţiva au alunecat şi au venit unii peste alţii, ţipând. Cele mai multe ţipete erau de femei şi de copii. Eu am avut timp să mă agăţ de stâlpul de lângă mine, aşa că am rămas aproape de locul meu. În timp ce am sărit către uşa care ducea spre hol, mai mult din dorinţa de a afla ce se întâmplă afară, vaporul sa înclinat şi mai tare. Câteva geamuri s-au spart, sărind din cercevele şi dintrodată apa a pătruns din toate părţile. Nu am mai apucat să ajung pe hol. O nouă smucitură şi un şuvoi de apă m-au aruncat către celălalt perete al încăperii şi aici m-am agăţat de ceva. Nu mai ştiu de ce anume. Apa umpluse deja întregul compartiment. Peste tot nu vedeam şi nu auzeam decât ţipete, copii, bagaje“, a povestit supravieţuitorul.

„M-am văzut mort“

În acele clipe de coşmar, tânărul Costel a încercat să scape de groaza paralizantă şi să încerce să trăiască. Într-o clipită s-a gândit la cei dragi şi toate i-au trecut prin faţa ochilor minţii.
„ După ce am luat primele înghiţituri de apă,  nu îmi dau seama cum,  mi-a trecut prin minte că nu am nici o şansă de scăpare. Eram un bun înotător, dar nu aveam pe unde să ies de acolo. Au fost clipele în care mi-am văzut sfârşitul. Mi-am amintit că mama se rugase de mine să stau acasă, dar nu am ascultat-o.  M-am şi văzut mort. Mi-a trecut prin minte că mâncarea pe care mi-o pregătise mama cu atâta grijă pentru petrecere avea să fie folosită la pomana mea“, a mărturisit el.
A găsit puterea să lupte pentru viaţa lui. A încercat cu orice preţ să ajungă către geamul cel mai apropiat. S-a agăţat de stâlpi, s-a aruncat către geam şi în câteva clipe s-a trezit aruncat la suprafaţa apei. A zărit vasul din care se      zărea doar o bucată din pupa. În mod curios, aceasta se afla acolo unde trebuia să fie de fapt prova. Apoi, în câteva clipe, a dispărut cu totul sub apă.

„M-am trezit în mijlocul Dunării iar apa mă ducea la vale. Am văzut malul drept şi m-am gândit iniţial să mă îndrept spre el, să-mi scot hainele şi să alerg pentru a mă încălzi. Pe malul acesta, mai la vale, deşi nu se vedea, ştiam că se află satul meu. Când am întors capul în cealaltă parte am descoperit că, mult mai aproape de mine, se afla un convoi de barje care aproape că stătea pe loc. Câţiva marinari făceau semne în apă. Atunci am înţeles ce s-a întâmplat”, povesteşte Costel Petrache.Comandantul navei bulgăreşti, Ghiorghii Petrov Anghelovschi, arestat în 1989, a făcut două luni de puşcărie, apoi a fost scăpat de Revoluţie, trimis în Bulgaria unde nu a suferit nici o condamnare.Actualul primar al comunei Grindu spune că rana nu se va închide vreodată: „E ca şi cum cei din Hiroshima ar uita de bomba nucleară, a fost apocalipsa satului nostru. Chiar şi cei mici, născuţi mult după tragedie ştiu povestea pe de rost“.