TULCEA În ultimii şase ani peste 5.400 de maşini au fost înmatriculate fără plata taxei de mediu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Diferitele taxe de mediu (sub orice denumire ar fi existat ele) pentru înmatricularea vehiculelor nu a avut chiar efectul dorit. Conform celor declarate de reprezentanţii Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor (SPCRPCÎV) în ultimii şase ani au fost înmatriculate 5.400 de maşini fără plata acestei taxe, iar în acest an au înmatriculat deja 472 de vehicule dobândite în urma partajului.

Angajaţii statului au fost obligaţi să înmatriculeze respectivele vehicule ca urmare a unor hotărâri definitive ale instanţelor. Oamenii au atacat aceste taxe de mediu în instanţe, judecătorii le-au dat dreptate pe bandă rulantă, astfel că taxa, păstrată în vigoare, nu a adus prea mulţi bani la buget.

„Probleme pe linia compartimentului au fost ridicate de prevederile OUG 9/2013 şi actele normative subsecvente privind timbrul de mediu. Astfel că finalitatea taxei introduse în anul 2007, respectiv combaterea efectelor poluării provenite de la autovehicule prin constituirea unor fonduri destinate finanţării unor programe naţionale în domeniu, nu a fost atinsă nici măcar prin ultimul act normativ menţionat, deşi a suferit în timp opt modificări“, explică Tiberiu Nan, şeful SPCRPCÎV.

Taxele nu mai pot fi percepute atunci când cel care înmatriculează maşina aduce o hotărâre judecătorească prin care este scutit de la plata acestei taxe, considerate nelegale. Reprezentanţii Serviciului sunt nevoiţi să respecte aceste decizii. Aşa s-a ajuns la situaţia actuală: în şase ani, mii de maşini au fost înmatriculate fără plata acestei taxe. Singurul lucru care s-a realizat, în cazul acestor vehicule, a fost un „ocol“ pe la instanţe.

„În perioada 2007-2013 serviciul nostru a înmatriculat fără această taxă, în baza unor hotărâri judecătoreşti care certificau nelegalitatea sa peste 5.400 vehicule, iar de la intrarea în vigoare a OUG 9/2013, 472 vehicule  dobândite în urma partajului, fără achitarea timbrului de mediu“, mai spune Tiberiu Nan.

Statistică: la data de 30 iunie 2013 valoarea parcului  auto  al judeţului este  de 50.352, cu o creştere de  5.977 vehicule faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

În ultimii trei ani parcul auto la nivelul judeţului Tulcea s-a modificat în mod constant crescător cu o medie de 3.766 unităţi.

Mai citiţi şi:

S-a găsit o metodă de a ocoli timbrul de mediu. Ce spun notarii despre legalitatea ei

VIDEO Timbrul de mediu, fentat legal în Maramureş

Înmatriculările maşinilor second-hand sunt blocate de timbrul de mediu

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite