Trimis în judecată pentru omor: Şi-a înjunghiat amicul de pahar, apoi s-a culcat

Trimis în judecată pentru omor: Şi-a înjunghiat amicul de pahar, apoi s-a culcat

Riscă ani grei după gratii (foto arhivă)

Fapta s-a petrecut în noaptea de 30 noiembrie spre 1 decembrie 2011, în jurul orelor 22.00. Pe fondul consumului de băuturi alcoolice, s-a iscat un conflict între un bărbat de 38 de ani şi Dragoş Marian Antoşică (40 de ani).

Ştiri pe aceeaşi temă

Victima l-a lovit cu pumnii în cap pe inculpat, adresându-i cuvinte jignitoare şi dispreţiutoare, cât şi ameninţări cu acte de violeţă. Inculpatul şi-a amintit că pe masa din coliba unde avea loc incidentul se afla un cuţit. Datorită curajului dat de consumul de alcool, inculpatul a reuşit să se îndepărteze de victima care îl agresa, s-a îndreptat spre masa pe care se afla cuţitul, l-a luat şi deşi avea posibilitatea de a ieşi pe uşă din colibă, nu a făcut-o, ci s-a întors şi i-a aplicat o lovitură cu acel cuţit victimei în zona stângă a gâtului.
După aplicare loviturii, Dragoş s-a întins pe patul său şi a adormit. În jurul orei 4.00 inculpatul s-a trezit din somn şi văzând că victima, care rămăsese pe patul său în aceeaşi colibă, nu mişcă şi în jurul său era mult sânge, s-a speriat, a ieşit din colibă şi s-a îndreptat pe jos spre Tulcea pentru a anunţa organele de poliţie. Pe drum inculpatul a apelat serviciul 112, sesizând incidentul.
„Ca urmare a examinării medico-legale s-a stabilit că moartea victimei de 38 de ani a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei externe consecinţa unei plăgi tăiate a gâtului. Inculpatul a fost reţinut pentru 24 de ore de câtre procuror, iar în cursul zilei de 2 decembrie 2011 a fost prezentat Tribunalului Tulcea cu propunere de arestare preventivă pe o durată de 29 de zile, dată de la care cercetările s-au desfăşurat cu inculpatul în stare de arest preventiv“, spune Laura Subţirelu, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea.
Bărbatul a fost trimis în judecată pentru omor şi riscă închisoarea de la 10 la 20 ani şi interzicerea unor drepturi, urmând ca la individualizarea pedepsei să se ţină cont şi de faptul că inculpatul a fost provocat de câtre victimă.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările