FOTO Începe Festivalul Bărcilor cu Vâsle Rowmania! Sarmalele Reci şi Direcţia 5 concertează pe faleza din Tulcea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rowmania a ajuns la a treia ediţie FOTO Adevărul
Rowmania a ajuns la a treia ediţie FOTO Adevărul

Cea de-a treia ediţie a Festivalului Rowmania, organizat de Asociaţia Ivan Patzaichin, va fi deschisă oficial astăzi, de la ora 19.30, pe faleza din municipiului Tulcea.

Evenimentele nu se vor lăsa aşteptate până seara. Vineri, de la ora 12.00, pe faleza municipiului are loc „Slow Fish- Preparate tradiţionale din peşte“, un proiect culinar demonstrativ promovat de Asociaţia „Ivan Patzaichin-Mila 23", Asociaţia RO-PESCADOR, Asociaţia „Grupul de Iniţiativă Radu Anton Roman". Eşti invitat să admiri arta culinară a Deltei Dunării până la ora 23.00.

Înainte de deschiderea oficială a Festivalului, de la 19.00 până la 19.30, vei putea participa, pe faleza din Tulcea, la defilarea cailor de rasă ai Clubului Hipic Real Racing din Tulcea.

Parada campionilor deschide cele trei zile de festival

Între 19.30 şi 20.30, pe faleza din Tulcea, pe ponton, este programată deschiderea oficială a festivalului.
Rowmania 2013 încpe cu parada campionilor olimpici români ai sportului cu vâsle : Ivan Patzaichin, Vasile Dîba şi Toma Simionov, alături de sportivi ai CSM Danubius vor ajunge în port într-o canotcă, pe Dunăre.

Seara se va închide cu doup concerte „Rock`n Row“, susţinute pe faleza municipiului Tulcea: Sarmalele Reci şi Direcţia 5 vor încânta publicul spectator.

Vom avea câte ceva pentru fiecare în aceste trei zile, şi sper că în acest fel vom reuşi ceea ce ne-am propus atunci când am iniţiat festivalul acum trei ani: să punem Tulcea pe harta locurilor interesante din România, unde merită să vii şi să revii. După cum am promis anul trecut, aducem activităţi noi, care se potrivesc cu ecoturismul şi turismul de bun simţ pe care le promovăm în orice împrejurare. Ca urmare, pe lângă atracţiile Festivalului, vă invităm să participaţi la primul triatlon organizat vreodată la Tulcea, o etapă în circuitul naţional de triatlon. După cum vedeţi, orice-aş face, ajung înapoi la competiţiile sportive! " a spus Ivan Patzaichin, iniţiatorul Festivalului.

Mai citiţi şi:

Triathlonul Rowmania închide circulaţia timp de opt ore. Ce zone trebuie ocolite

FOTO Premieră: Triatlonul Rowmania va avea loc pe data de 1 septembrie. Cum te înscrii pentru „ştafeta în familie“

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite