Pontonul din Tulcea inaugurat recent de Raluca Turcan s-a scufundat parţial: „Platforma lua apă din momentul inaugurării“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pontonul scufundat FOTO Facebook Dorelian Bellu
Pontonul scufundat FOTO Facebook Dorelian Bellu

Pontonul pentru copiii cu dizabilităţi inaugurat de ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, la 22 septembrie, s-a scufundat.

Imagini cu pontonul plutitor înclinat au apărut astăzi pe reţelele de socializare. „Acum mai puţin de o lună, Raluca Turcan se lăuda pe Facebook cu o tăiere de panglică la înghesuială; lansa un centru pentru copiii cu dizabilităţi plasat pe un ponton.

Un localnic îmi spunea că platforma lua apă încă de la momentul inaugurării.

Dimineaţă, primesc o poză cu pontonul la fel de scufundat ca guvernarea lui Cîţu.

Până când cineva va investiga cum s-a ajuns aici şi care este implicarea Consiliului Judeţean Tulcea, trebuie întrebată #echipacastigatoare ce-i cu potemkinada asta care ţine trei săptămâni.

Raluca Turcan, trimiteţi măcar o coroană la faţa locului“, scriu internauţii pe Facebook.

Este vorba de primul centru itinerant din ţară pentru copiii cu dizabilităţi, care a fost inaugurat în judeţul Tulcea, în prezenţa ministrului Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, la 22 septembrie. 

„Centrul itinerant este instalat pe un ponton plutitor, echipat cu aparatură medicală modernă şi va circula în Deltă şi în localităţile riverane Dunării pentru a asigura perioade de terapie frecvente şi predictibile pentru copiii cu posibilităţi reduse de transport.

Alături de oferirea de servicii socio-medicale şi sprijin material unui număr de 270 de copii din judeţul Tulcea expuşi riscului separării de familie, printre obiectivele proiectului implementat de Fundaţia SERA se numără şi derularea de campanii de informare cu privire la drepturile copilului precum şi promovarea egalităţii de şanse şi nediscriminării, cu scopul de a preveni separarea copilului de familia sa şi de a întări drepturile copilului.

Aşa arăta pontonul la inaugurare FOTO CJ Tulcea

Un ponton plutitor a devenit centru pentru copiii cu dizabilităţi din Delta Dunării
Un ponton plutitor a devenit centru pentru copiii cu dizabilităţi din Delta Dunării

Centrul mobil inovator, care în următorul an va asigura servicii de recuperare pentru aproximativ 100 de copii din Delta Dunării, este rezultatul parteneriatului dintre Fundaţia SERA ROMÂNIA şi PENNY Romania, compania care a finanţat achiziţia vasului plutitor, în cadrul unuia dintre cele mai ample proiecte de CSR (Responsabilitate Socială Corporativă) ale companiei“, anunţa Consiliul Judeţean Tulcea.

Sâmbătă dimineaţă încep lucrările de repunere pe poziţie a pontonului pentru copiii cu dizabilităţi care s-a scufundat la mal, la Mahmudia.

Gabriel-Teodosie Marinov, directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi protecţia Copilului din Tulcea, spune că a aflat vineri dimineaţa de faptul că pontonul a ajuns pe mal. „Dimineaţă am fost înştiinţat de primarul localităţii de acest lucru, că pontonul a ajuns pe mal. Ieri după-amiază, nu dădea semn că ia apă“, a spus el.

El speră că până la finele săptămânii viitoare procesul să fie finalizat de către specialiştii firmei din Sulina, care vor interveni începând de mâine dimineaţa, pentru punerea pontonului pe linia de plutire.

Pontonul pe care funcţiona un Centrul itinerant, care urma să circule în Deltă şi în localităţile riverane Dunării pentru a asigura perioade de terapie frecvente şi predictibile pentru copiii cu posibilităţi reduse de transport, nu a părăsit locul. „Urma să funcţioneze. Era în plin proces acţiunea de recrutare a personalului; atât specialişti în sănătate, cât şi personal tehnic, mai precis marinari“, spune Gabriel-Teodosie Marinov.

Potrivit lui Bogdan Simion, director executiv al fundaţiei SERA ROMÂNIA, care a realizat proiectul cu ajutorul unui lanţ de magazine şi în colaborare cu Consiliul Judeţean Tulcea, până la rezolvarea unor situaţii administrative pontonul era pus în conservare, iar inundarea s-a produs din cauza condiţiilor meteo şi a unei defecţiuni tehnice.

"De când a fost inaugurat şi pana când îşi va începe activitatea Pontonul a fost legat de mal la Mahmudia. Pentru a începe activitatea avem nevoie de rezolvarea transcrierii proprietaţii şi de recrutarea echipei tehnice necesare (echipa de terapeuţi şi echipa de supraveghere tehnica). Pana atunci am decis ca Pontonul sa fie pus in conservare. De aseară şi pana azi dimineaţa, din cauza condiţiilor meteo precum şi datorită unei defecţiuni la alimentarea electrica a pompelor de santină pontonul a început sa se inunde şi datorită adâncimii mici a apei din acea zona s-a sprijinit de fundul apei şi a început sa se încline.

De astăzi dimineaţa am contactat specialiştii de la fata locului pentru a decide care este cea mai buna soluţie de evacuare a apei şi de punere pe linia de plutire corecta. Deja o firma specializată lucrează in acest sens şi pana la mijlocul săptămânii viitoare vasul va fi repus pe linia de plutire. Estimam ca centrul de recuperare îşi va începe activităţile in luna Noiembrie. As dori sa precizez ca pontonul nu este scufundat ci doar ca datorită unui incident legat de pompele de evacuare acesta este inundat parţial dar situaţia se va reglementa in câteva zile. Cât despre implicarea politica de care vorbiţi as vrea doar sa precizez ca investiţia este exclusiv privată şi nu exista vreo alta finanţare venită de la Consiliul Judeţean sau Ministerul Muncii. De asemenea doresc sa va spun ca in momentul în care vom avea echipa completa angajata pe ponton asemenea incidente nedorite nu vor mai exista", a scris Bogdan Simion pe Facebook, text preluat de Digi24. 

Vă mai recomandăm:

Aventurile marelui explorator Jacques-Yves Cousteau în Delta Dunării: a explorat o zonă sălbatică a României şi a transmis povestea ei lumii întregi

De ce nu s-a putut renova până acum sinagoga din Constanţa, monument din care au rămas doar câteva ziduri

Procurorii confirmă după şapte decenii: episcop otrăvit de comunişti. „Pot ieşi la iveală şi alţi ierarhi care s-au opus Diavolului roşu“

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite